avem un zoo

Avem un ZOO! – Benjamin Mee

Avem un ZOO! de Benjamin Mee este una din cărțile primite după ce am participat la campania celor 36 de cărți și, fiind încurajat de mesajul drăguț care-mi transmitea lectură plăcută precum și de coperta care îmi promitea că e ceva diferit față de ceea ce am citit până acum, ducându-mă cu gândul la acele filme drăguțe de familie cu happy end, am lăsat Fata din tren în ale ei trenuri, nereușind să găsesc suspansul mult promis inițial.

Avem un ZOO! de Benjamin Mee, recenzie

Înainte de toate trebuie să spun că este un roman ușor, o lectură plăcută care te va face să intri într-o lume a naturii, departe de haosul de care au parte cei care trăiesc la oraș, printre betoane, unde zgomotul naturii este întrecut cu mult de zgomotul tehnologiei, a mașinilor și a evoluției în general. Pe scurt, nu știu cum reușesc să aleg și să citesc cărțile, însă mereu dau peste părți unde mă regăsesc, la rândul meu fiind un iubitor al naturii foarte înfocat.

Romanul este unul foarte interesant mai ales datorită faptului că ne prezintă o poveste reală, trăită de personajul autor Benjamin Mee, pe scurt Ben, care trăiește din activitatea sa ce implică redactarea de articole pentru The Guardian și Grand Design și care, la un moment dat, decide să părăsească apartamentul lor aparent comod din Anglia pentru a se muta într-o casă sărăcăcioasă din Franța astfel încât să se poată concentra la redactarea cărții pe care o pregătește de mult timp.

Astfel, Ben își face bagajele și pleacă în Franța împreună cu familia sa: Katherine, soția sa cu care s-a căsătorit fix atunci când nici nu mai spera, după 9 ani de relație, și cu cei doi copii ai lor: Milo și Ella. Pentru aceștia Franța reprezintă o noutate în viața lor, însă par să se adapteze destul de ușor la viața satului unde nu apucă însă să se acomodeze complet deoarece Ben primește o scrisoare de la sora sa, Melissa, care îi propune să vândă casa mamei lor văduve pentru a cumpăra o grădină zoologică aflată în faliment.

Desigur că propunerea sună ca o provocare pentru Ben care nu stă deloc pe gânduri și deja se visează directorul grădinii zoologice din Anglia. Totuși niciunul dintre membrii familiei nu au experiență în acest domeniu, așa că visele sunt imediat înlocuite cu diferite probleme care par să fie tot mai multe. Inițial nu găsesc un cumpărător pentru casa mamei lor, apoi atunci când găsesc unul, apare o neînțelegere iar creditorii găsesc tot felul de motive pentru a nu le oferi un împrumut. Mai exact, mai multe provocări peste care un om care are un vis trebuie să treacă atunci când dorește să își vadă visul devenit realitate. Astfel, nu puține sunt pasajele încărcate de pesimism și dezamăgire:

Adăugată problemelor sistematice ale rețelei de apă și canalizare, curentului electric sporadic, dezaprobării prietenilor și rudelor, valului de creditori, lipsei banilor, responsabilității față de animalele amenințate și față de locurile de muncă ale îngrijitorilor, mizeriei, putrefacției și mirosului de moarte ce se strecura prin vremea posomorâtă, infestația cu șobolani venea, probabil, să încheie cercul asediului psihologic.

Și totuși îmi place foarte mult modul în care Ben, deși este prima oară când se află în poziția de administrator al unei grădini zoologice, luptă pentru propriul vis, reușind să treacă peste probleme ușoare ce pot fi rezolvate cu câteva mii de lire dar și peste altele mai grave, precum atunci când află că prea frumoasa sa soție suferă de o boală gravă. Mai mult decât atât, mi-a plăcut mult cum s-a pus problema de a face doar ceea ce îți place, citat pe care l-am împărtășit și cu persoanele despre care știu că au un vis la care lucrează:

Iar aceasta e o situație fericită. Să te cufunzi în munca grea și nobilă în care crezi, atât cât reziști și chiar mai mult, e un tip de lux pe care nu oricine poate să-l cunoască. Și e totodată extenuant.

Totodată mi-a plăcut foarte mult la acest personaj faptul că, în ciuda faptului că are cu siguranță cea mai înaltă funcție în această grădină zoologică, nu se ferește niciodată să se implice în munca de jos, ceea ce îl face un lider pentru angajații săi și nu un șef. Din acest motiv, mare le e mirarea reporterilor care apar deseori pentru a vedea cum decurge restaurarea grădinii, iar în loc de un Ben la costum imaculat, găsesc un Ben care curăță gunoiul din diferite țarcuri.

Așadar, continui să compar Avem un ZOO! cu acele filme drăguțe de familie cu final fericit – și chiar am văzut pe net că există un film făcut după această carte – și o recomand celor care vor să facă o pauză de la romanele greoaie, cu descrieri lungi și complicate, complexe și poate obositoare.

avem un zoo

About Adi 203 Articles
Sunt un tânăr de 20 de ani care ar citi romane polițiste o zi întreagă fără să se plictisească sau să obosească, înnebunit după reducerile de cărți pe care le urmăresc zilnic, colecționar de semne de carte și blogger pe AdrianBolocan.Ro.

2 Comments Posted

  1. Personal nu obisnuiesc sa citesc cartile ecranizate daca am apucat sa vad intai filmul. Asta e in special adevarat daca vorbim de filme slabute, cum a fost cazul „We bought a Zoo”. Recenzia asta insa ma indeamna totusi sa dau o sansa cartii.

    • Sunt fericit acum să aflu că nu am scris recenzia degeaba. Nici eu nu obișnuiesc să citesc cartea dacă am văzut filmul, însă am făcut asta în cazul cărții Hobitul și a fost o experiență interesantă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*