Bibliotecara de la Auschwitz, de Antonio G. Iturbe


Din când în când, intru pe pe Libris și mă uit să văd ce cărți mai sunt în categoria Literatură Contemporană. Așa am descoperit și Bibliotecara de la Auschwitz, de Antonio G. Iturbe, care m-a atras instant după ce am văzut coperta, care are un aspect plăcut dar și pe care scrie cam așa: „Pentru cititorii care au îndrăgit HOȚUL DE CĂRȚI”.

Iar fiindcă Hoțul de cărți este una dintre cărțile mele preferate, am decis să o citesc numaidecât. Și asta am făcut.

bibliotecara de la auschwitz

Bibliotecara de la Auschwitz, de Antonio G. Iturbe – recenzie

Citisem pe multe bloguri faptul că Bibliotecara de la Auschwitz este chiar mai bună decât Hoțul de cărți. Și chiar este.

Bibliotecara de la Auschwitz este o carte mai bună decât Hoțul de cărți din multe puncte de vedere. Cititul parcă te doare mai mult, te captivează mai mult, te face să suferi, te pune pe gânduri și cumva schimbă ceva în tine fără să-ți dai seama.

Dar să trecem puțin la subiect. După cum probabil v-ați dat seama, acțiunea din Bibliotecara de la Auschwitz are loc într-un lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. Acolo, pentru o mai bună organizare, copii stau ziua în Blocul 31, acolo unde a fost organizată o școală, în secret. Tot în secret acolo sunt găzduite 8 cărți tipărite și 6 cărți vii (persoane care cunoșteau povestea anumitor romane și o împărtășeau mai departe, la cerere), a căror bibliotecară este Dita, o fată de doar 14 ani.

Dita este deci și personajul principal al romanului. Aceasta se află în lagărul de concentrare alături de părinții săi, doar că romanul nu se învârte doar în jurul lor, ci mai degrabă în jurul școlii secrete în fruntea căreia se află tânărul Fredy Hirsch, pasionat de organizarea activităților sportive pentru copii.

-Ți-am adus un cadou…

Își vâră o mână în buzunarși deschide pumnul. Ceea ce-i arată este ceva foarte micuț, dar ea deschide larg ochii, dându-și seama de valoarea impresionantă a cadoului. Este o bijuterie. Este un cățel de usturoi.

În cele 411 pagini ni se prezintă viața din interiorul unui lagăr de concentrare, acolo unde un măr e o comoară, apa o raritate, moartea e ceva obișnuit, la fel și bătăile, amenințările sau durerea. Am zis și mai sus că e o carte care doare. Asta pentru că, spre deosebire de multe alte romane triste unde dragostea învinge de cele mai multe ori, într-un lagăr de concentrare, sub conducerea lui Hitler, nici măcar dragostea nu are șanse.

De aceea vom vedea cum moartea învinge chiar și dragostea. Cartea este pe atât mai tristă deoarece în mare parte acțiunea are îi are în vizor pe copiii care nu au apucat să guste din copilărie, iar singura dorință este ca în supa lor să pice măcar o bucată de cartof fiert.

Vedem sacrificiile pe care părinții evrei le fac pentru copiii lor, mame care își vând corpul doar pentru a-și vedea copiii bine – dacă poate fi pronunțat acest cuvânt într-o astfel de atmosferă – sau părinți care mint că sunt bine doar pentru a nu le oferi copiilor mai multe motive de a fi triști.

Concluzii

M-a fascinat pasiunea Ditei pentru cărți. M-a fascinat faptul că în Blocul 31 era o lume mai bună deoarece acolo se aflau acele 8 cărți. Cumva, evreii se împotriveau dictaturii citind, iar asta nu are cum să nu-ți atingă cel puțin o coardă sensibilă. La fel ca în Hoțul de cărți, în Bibliotecara de la Auschwitz este prezentată iubirea față de cărți, într-un fundal nu tocmai roz.

S-a ghemuit în compartiment lângă tânărul doctor Manson și a călătorit cu el până la Drineffy, o modestă localitate minieră în munții din Țara Galiilor. Urcase în trenul lecturii. Dita a simțit în acea noapte emoția unei descoperiri, a aflat că nu contează câte bariere ar pune toți naziștii de pe planetă, căci, dacă deschidea o carte, putea să le sară pe toate.

Și totuși, vedem cum Dita își riscă viața pentru acele cărți pe care le îngrijește zilnic, astfel încât să nu se rupă de tot.

Aș putea vorbi la nesfârșit despre cartea scrisă de Antonio G. Iturbe, autor care nu are cum să nu te impresioneze cu faptul că s-a documentat atât de mult pentru a scrie această carte. Dar toată documentarea a meritat, deoarece a rezultat o carte excelentă.

Sunt un tânăr de 20 de ani care ar citi romane polițiste o zi întreagă fără să se plictisească sau să obosească, înnebunit după reducerile de cărți pe care le urmăresc zilnic, colecționar de semne de carte și blogger pe AdrianBolocan.Ro.

S-ar putea să-ți placă și:

2 comentarii

  • Zahariuc
    ianuarie 4, 2017 at 1:06 pm

    Astazi mi-a ajuns si mie cartea.
    Din primele pagini a inceput sa ma captiveze.Chiar merita citita!

    • Adi
      ianuarie 4, 2017 at 1:20 pm

      Sunt sigur ca iti va placea pana la final.

LEAVE A COMMENT