Nu prea fac diferențe între editurile de cărți ci doar le citesc cărțile. Totuși îmi place tare mult când văd că o editură se implică în promovarea lecturii mai mult decât tipărind ci organizând diferite campanii demne de laudă. O astfel de campanie este și Cartea în așteptare, o campanie organizată de editura ALL cu ocazia Bookfest.
Dacă nu ar fi existat dorința de a fi cât mai independent cu putință atunci cred că biblioteca mea ar fi fost mult mai goală din simplul motiv că nu aș fi avut bani să-mi cumpăr cărți. Și este foarte drept faptul că nu ai cum să-ți iei prea multe cărți atunci când ești elev, cu o alocație de 40 de lei. Îți ajunge de cel mult 2-3 cărți, la preț redus desigur. Ei bine în acest sens a fost lansată și campania Cartea în așteptare.
Mai exact, cei de la editura All vor avea un stand la Bookfest în care vor dărui cărți elevilor și studenților. Aceștia nu vor trebui decât să aibă dorința de a citi și legitimația de student/elev. Toată treaba se desfășoară astfel: eu vreau să promovez literatura și plătesc jumătate din prețul unei cărți de la standul All iar aceasta va fi pusă pe raftul Cartea în așteptare. De aici va ajunge la studenți și elevi gratis.
Pe scurt, cei cu bani și cu iubire față de literatură vor putea să ofere cărți celor fără bani dar cu dorința de a citi. Fain, nu?
Leave a Reply