Cu și despre cititor

Omul este prizonierul unei lumi mult prea mici pentru a-i împlini toate idealurile…O lume care, teoretic, îi oferă șanse egale cu celelalte ființe asemenea lui. Practic, șansele depind de șlefuirea sa. Aici intervine lectura, cea mai sigură cale de modelare și, totodată, poartă de evadare din cotidian. Cu fiecare pas încrustat în „pământul” cărților, omul se înalță și devine cititor. Dar de câți pași este, oare, nevoie pentru a te transpune din simpla condiție de om în cea aleasă, de cititor?

La o simplă încercare de definire a termenului, cititorul este, evident, persoana care are drept preocupare (și) lectura. Privind în esență, un cititor este mai mult de atât.  Nu este suficient să citești pentru a te numi astfel. Cititul este asemenea unei profesii: ai nevoie de pasiune, de o oarecare pregătire și, poate, de spirit de sacrificiu, pentru că un cititor adevărat își „sacrifică” existența terestră, alegând să aibă mii de vieți, în mii de lumi, devenind marionetă pe scena ficțiunii.După cum afirma N.Iorga:

Cititor înseamnă cine înţelege o carte.

Dar cine mai are, în zilele noastre, răbdare să înțeleagă o carte? Cine mai citește cu adevărat? Câți cititori reali există și câte „falsuri”? Trăim într-o societate în care, cu fiecare zi, se pune accent pe cât se citește.Prea puțini sunt cei care se interesează de ceea ce se citește. Din ce în ce mai multe persoane încep să citească (sau să pretindă că o fac) doar pentru a părea preocupați de ideea de valoare, de teamă de a nu fi cumva acuzați de ignoranță.  Se răspândește ideea că astăzi se citește mai puțin decât în alte vremuri. Complet greșit, în opinia mea, pentru că mi se pare că întotdeauna cititul a fost o preocupare a unei anumite categorii de oameni. Niciodată cititul nu a fost îmbrățișat de toată lumea. Nici nu va fi. Lectura este, într-adevăr, un pilon al formării noastre și un prim pas în vederea evoluției societății, dar acest lucru se aplică în momentul în care citim ceea ce transmite, educă, nicidecum „maculatură”. Astăzi,apreciem un cititor în funcție de numărul de lecturi, fără a ne pune problema dacă ceea ce citește, într-adevăr, cântărește. Indiferent de cât de generoși ne arătăm, considerând că orice lectură este benefică, ar trebui să ne gândim dacă nu cumva cel care citește o singură carte pe săptămână, însă una de valoare, care a marcat literatura sau care urmează să o facă este un cititor mai bun față de cel care citește zece cărți pe săptămână, toate cu subiecte lipsite de esență, patetice chiar. Da, orice lectură este benefică, orice carte este un exemplu pozitiv sau negativ, ceea ce este cu adevărat important este să știm cum să facem distincția, fără a considera o „revelație literară” orice scriere, fără a ne lăsa orbiți de identificarea cu mesajul sau de preferințele noastre. Mă sperie felul în care „evoluează” lucrurile: scriitori, în genere noi, cunosc un succes extraordinar, deși nu au un talent propriu-zis, ci doar inspirația de a expune niște fapte banale, la îndemână, de obicei legate de dragoste sau de drame adolescentine, care facilitează identificarea cititorului cu subiectul, în timp ce spiritele si scrierile de referință sunt date uitării, nu mai sunt considerate modele, iar noutățile editoriale valoroase nu sunt luate în serios.Avem prea puțin timp și prea multe cărți care merită citite, încât să ne pierdem vremea cu nimicuri…asta ar trebui să îi pună pe mulți dintre noi pe gânduri.

Unele cărți ar trebui gustate, altele devorate, însă doar câteva ar trebui mestecate și digerate pe îndelete.  (Cornelia Funke)

Revenind la ideea centrala: ce sau cine este, de fapt, un cititor veritabil? În modesta mea viziune, un adevărat cititor este cel care are capacitatea de a deprinde mesajul scrierii și, ideal, de a și-l însuși. Cel care vede dincolo de aparențe, având puterea de a ține seamă de exemplele pozitive și negative oferite de autor prin prisma poveștii și a personajelor.Cel care face deosebirea între o carte bună și una mai puțin bună. Cel care cuprinde o gamă largă de genuri literare, pentru că realizează că receptarea depinde de bagajul cultural pe care îl poartă cu sine, luând aminte de marile personalități literare ce au influențat și au amprentat livrescul. Spiritul liber, care își găsește refugiu în cărți. Omul căruia nu îi pasă câte file a întors, ci e interesat exclusiv de ceea ce a învățat cu fiecare paragraf parcurs. O persoană care nu citește doar pentru că îi place, de plictiseală sau ca să se relaxeze, ci vede lectura ca pe o modalitate de a trăi, ca pe o componentă vital ființei sale.

Pentru mulți, articolul meu va părea acid. Departe de mine ideea de a ataca pe cineva. Apreciez omul care citește și respect alegerile fiecăruia. Lectura este și ea o alegere. Ceea ce citim ne definește. Ceea ce pentru mine poate părea o capodoperă, pentru alții poate fi o banalitate. Nu mă consider o cititoare care urmează „portretul” cititorului ideal, însă trăiesc cu speranța că, într-o zi, voi reuși să întrunesc toate calitățile. De asemenea, nu „militez” pentru abandonarea cărților noi, dimpotrivă, susțin cu tărie promovarea adevăratelor talente literare și îmi doresc o regenerare a literaturii actuale (mai ales a celei române). Reluând, orice carte este (și oferă) un exemplu. Ceea ce îmi doresc, însă, este ca lumea să pună accent mai mare pe ceea ce citim, nu pe cât citim și, mai ales, să învețe să facă distincția (obiectivă) între o carte de valoare și una,poate, mediocră.

Tuturor celor care se îndeletnicesc cu lectura, într-o societate adesea acuzată de ignoranță, toată aprecierea mea. Cititorilor adevărați, jos pălăria și sper să fiți apreciați, cândva, la adevărata voastră valoare!

gregory-peck-and-mary-badham-compressor

 

 

 

About Dayana 17 Articles
Elevă, adolescentă, viitoare profesoară de română, dar dincolo de toate, iubitoare de literatură. Citesc și creez în speranța că, într-o bună zi, oamenii vor lua în serios ceea ce doresc să transmit și, asemenea unui „Mic Prinț” voi reuși să le schimb viața.Iubesc mai ales cărțile care cuprind și o parte de filosofie, de psihologie, cărțile cu personaje si mesaje puternice, inedite.

6 Comments Posted

  1. “O persoană care nu citește doar pentru că îi place, de plictiseală sau ca să se relaxeze, ci vede lectura ca pe o modalitate de a trăi, ca pe o componentă vitală ființei sale.”
    La fel gandesc si eu si nu pot sa nu-l citez pe Gustave Flaubert: “Ne lisez pas comme on fait des enfants, ni pour vous divertir, ou comme les ambitieux, pour s’instruire. Non, lisez pour vivre !”
    Aproape in fiecare zi iau o carte de pe raftul meu de acasa si o miros in stilul caracteristic (nu neaparat unic): cu mana dreapta prind coperta de pe spate si cotorul iar cu mana stanga paginile propriu zise, avand degetul mare peste paginile stranse laolalta intr-un tot unitar; apropriu cartea de nas si trag degetul de la capat, de la ultima pagina pana la prima, incat acel miros inconfundabil imi inunda narile: parca dau timpul inapoi si-mi aduc aminte de locul si imprejurimile unde am citit cartea respectiva, de emotia pe care am simt-o si din care o parte a ramas si va ramane intre acele pagini.

    Ma folosesc de o idee expusa de Marcel Proust in eseul sau “Zile de lectura”, idee pe care o simtisem ca fiind latenta in mine de mai de mult: exista cititori cu un spirit superior, care se orienteaza catre opere si scriitori din timpuri trecute – clasici – si exista cititori mediocrii, care sunt preocupati cu actualitatile. Mai spunea ca in trecut gasesti opere mai valoroase dar ca si argument pentru asta aducea faptul ca ai la dispozitie o intreaga perioada istorica din care sa alegi ce e mai bun, si atunci e oarecum normala superioritatea operelor clasice fata de cele din prezent. Si, cu toata lipsa de modestie, nu am putut sa nu ma identific ca fiind unul dintre cei care se orienteaza catre clasici.

    Sunt de acord in legatura cu ideea de cantitate / calitate. Sigur, cititul e onorabil in orice caz si chiar si simpla actiunea de a citi e benefica limbajului nostru. Cred ca intrebarea care ar trebui pusa nu e “cate carti ai citit?” ci mai degraba “ce carti ai citit?” Si chiar si cu asta ar fi o problema, pentru ca sunt persoane care se lauda ca au citit cutare si cutare opera, dar oare ce au inteles din ea? Oare au trait ce au citit acolo? Au avut oare rabdare sa inteleaga sau au citit printre randuri? De asemenea, poti afla suficient de mult despre seriozitatea unui cititor prin simpla intrebare “care este scriitorul tau preferat?” sau “care este cartea ta preferata?”

    “În modesta mea viziune, un adevărat cititor este cel care are capacitatea de a deprinde mesajul scrierii și, ideal, de a și-l însuși”.
    Aici nu sunt de acord cu tine si consider ca gandesti gresit. Mesajul si ideea transmisa de un scriitor intr-o opera nu ar trebui sa fie litera de lege, ci ceva la care sa reflectezi si apoi, dupa ce ai inteles ce a vrut sa zica, sa zici: sunt de acord sau nu sunt de acord, indiferent daca ti se pare ca ideea expusa este bine fondata, bine formulata. Sigur, se intampla adesea sa dai peste o idee cu care tu sa te indentifici, chiar atat de mult incat sa-ti spui ca si tu la randul tau, anterior, ai gandit-o si ai simtit-o. Nu sunt impotriva folosirii undei idei formulate de catre altcineva, din moment ce si tu ai gandit-o si ai simtit-o, mai ales cand a fost formulata intr-un mod admirabil. Dar sa faci asta orbeste, e gresit.

    “Câți cititori reali există și câte <>?”
    Nu sunt eu in masura sa judec un scriitor ca fiind fals, dar, asa cum spunea Goethe in Divanul Apusean-Rasaritean – idee pe care o simt si eu – trebuie sa traiesti inainte de a scrie. Din ce in ce mai multi tineri “scriu”, cand defapt ceea ce fac ei se numeste “minciuna”, pentru ca asta inseamna sa scrii fara sa fi trait inainte. “Tineri” nu neaparat ca varsta, ci si ca experienta.

    Apropo de Proust si de eseul lui, pe care l-am mentionat mai sus. Aveam cartea “Eseuri” cu mine la un curs la facultate, mentionez ca sunt la mate-info, si citeam chiar “Zile de lectura” cand trece profesoara pe langa mine si observa ce citesc si zice cu voce tare, din spatele meu: “E bine ca inca esti doar la eseuri”, dupa o pauza: “nu merita sa iti pierzi timpul cu <>”. Un exemplu de falsitate. La varsta dansei, aproape de pensie, poate spune asta, ca nu merita sa-mi pierd timpul citind 3000 de pagini. Dar oare, atunci cand a fost de varsta mea, a gandit la fel dupa ce le-a citit? Nu cred. Acum e la varsta la care si-ar dori sa fi folosit acel timp pe altceva pe care ea considera ca ar fi fost mai benefic. Dar, e defapt asa cum zice Proust in eseul sau:
    “Poate ca zilele din copilaria noastra pe care le-am trait cel mai din plin sunt cele pe care am crezut ca nu le-am trait cu adevarat, cele pe care le-am petrecut citind o carte preferata. Tot ceea ce, dupa cate se parea, le facea sa fie pline pentru ceilalti, tot ceea ce inlaturam, ca pe un obstacol vulgar ce sta in calea unei placeri divine: jocul la care ne chema un prieten tocmai cand ne aflam la pasajul cel mai interesant, albina sau raza de soare ce ne suparau si ne sileau sa ridicam ochii de pe pagina sau sa ne schimbam locul, mancarea pe care fusesem siliti s-o luam cu noi si pe care o uitam alaturi pe banca, fara sa ne atingem de ea, in timp ce, deasupra capului, soarele, pe cerul albastru, isi pierdea din putere, cina pentru care trebuia sa ne intoarcem acasa si in timpul careia nu ne gandeam decat la clipa cand vom urca in camera noastra ca sa sfarsim, chiar atunci, capitolul intrerupt, toate aceste lucruri pe care, din pricina lecturii, nu ar fi trebuit sa le percepem decat ca suparatoare, aveau dimpotriva darul de a grava in noi o amintire atat de minutata (mult mai pretioasa pentru judecata noastra actuala decat ceea ce citeam atunci cu atata dragoste), incat daca ni se mai intampla inca si astazi sa rasfoim carti de altadata, nu o mai facem decat ca si cum am rasfoi singurele calendare pe care le-am mai fi pastrat din acele zile duse pentru totdeauna, si cu speranta de a vedea reflectandu-se pe paginile lor case si elestee ce nu mai exista.”
    La sfarsitul cursului ne-a strigat notele la scris: “5. Vezi daca citesti pe Proust si pe Faulkner la curs…” si am zis “mda, asta asa-i…” dar fara nici un regret pentru ce am citit. Cu o luna si ceva in urma m-a vazut cu o carte de Faulkner in mana si zice “ce citesti de Faulkner?” iar eu doar indrept coperta ca sa citeasca titlul: “Zgomotul si furia…nu am auzit, am sa o caut”. Adica, cum sa zic…ai auzit de Faulkner dar nu ai auzit de “Zgomotul si furia” ? In fine. Zic, cu jumatate de gura: “good luck” cu doua intelesuri: cartea nu cred ca se gaseste de cumparat, eu am imprumutat-o de la biblioteca – asta pe de-o parte, iar pe cealalalta: cartea e dificila, trebuie sa recunosc. Am fost sceptic pana sa o citesc, auzisem ca se citeste foarte greu si eu, intr-o aroganta constienta si destul de nevinovata, imi spuneam ca nu poate fi atat de grea, ca o s-o dat gata. Sincer la un moment dat am vrut sa renunt la lectura ei, nu din cauza dificultatii, imi plac cartile dificile, inseamna ca au ceva serios de spus, ci pentru ca efectiv devenisem furios pe stilul in care era scrisa pe la jumatatea ei, nu aveam rabdare. Dar mi-am zis: nu renuntasem pana atunci la o carte din cauza dificultatii lecturii decat o singura data: “Doctor Faustus”, de Thomas Mann, la care ajunsesem cu greu la pagina 100 si la care am renuntat fiinca ma plictisea; dar am reluat-o peste vreo 8 luni si nu m-am mai putut opri, a devenit una dintre cartile mele preferate. Si cu asta imi spun o parere: de o carte de bucuri si mai mult daca o citesti la un timp potriviti si intr-o alta dispozitie. Deci, am continuat cu “Zgomotul si furia” si a ajuns sa-mi placa chiar foarte mult, chiar mi-am zis ca daca as citi-o inca o data cap-coada ar ajunge in top-ul preferintelor.

    Au fost cateva exceptii astea, cu Faulkner si cu Proust cititi la curs – sigur, o mica parte din continut, de regula nu citesc decat atunci cand am parte de liniste, atat interioara cat si exterioara. Dar a fost cel mai plictisitor curs la care am participat pana acum. Asta nu inseamna ca citeam cartile acelea din plictiseala, eram si in acele momente serios in lectura. Dar decat sa imi fortez ochii doua ore privind la o prezentare printr-un proiector vai de el, am preferat sa am fragmente de viata in fata ochilor.

    • M-a impresionat comentariul tau si ma bucur ca mai exista cititori adevarati. Referitor la ideea cu care nu ai fost de acord, cred ca exprimarea mea nu a fost una intocmai explicita. Este absolut normal, logic sa nu iti insusesti tot ce citesti. Nu tot ceea ce autorul prezinta merita sa fie insusit. Gandul meu se indrepta catre lectiile pozitive, care ne ajuta sa ne formam ca oameni si, mai apoi, sa formam societatea. Acestea cred ca, intr-adevar, merita sa fie insusite de cititor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*