Echipă


Suntem o echipă în formare din care fac parte tineri iubitori de carte ce își doresc să împărtășească pofta lor de literatură precum și iubirea pe care o au pentru aceasta. Timp de un an, în spatele acestui blog a stat doar Adi însă de curând s-a gândit că ar avea nevoie de puțin ajutor și astfel i s-au alăturat următorii membri:

Dayana

Elevă, adolescentă, viitoare profesoară de română, dar dincolo de toate, iubitoare de literatură. Citesc și creez în speranța că, într-o bună zi, oamenii vor lua în serios ceea ce doresc să transmit și, asemenea unui „Mic Prinț” voi reuși să le schimb viața. Iubesc mai ales cărțile care cuprind și o parte de filosofie, de psihologie, cărțile cu personaje si mesaje puternice, inedite.

dayana

Adi

Adi este cel care a venit cu ideea creării acestui blog. El a stat în spatele BlogdeCarti.Ro timp de 10 luni de zile iar mai apoi s-a gândit că i-ar plăcea să aibă și alți membri în echipă. Tânăr cititor de 20 de ani, iubitor de acțiune și romane polițiste. Autorul preferat: Dan Brown. Citesc pentru că mă relaxează și pentru că prin citit putem cunoaște o lume mai bună.

Adi Adrian

Și da… sunt timid. 😀

Au făcut parte din echipa BlogdeCarti.Ro si le mulțumim pentru acest lucru:

Cristina

Am 17 ani și mi-am publicat romanul de debut la editura Herg Benet în februarie 2015. Sunt pasionată de cărți de când mă știu și am administrat mai multe bloguri de gen. Cel mai mult îmi place să citesc ficțiuni istorice și romane contemporane. Sunt foarte activă în mediul online livresc și îmi doresc o carieră în acest domeniu.


octopussy

 

Alina Matei

Absolventă a unui profil de filologie intensiv limba franceză, mă visez cât de curând studentă într-unul din marile orașe ale României. Sunt o fire energică, sensibilă și curioasă. Pururi visătoare, nu vreau să las niciodată copilul din mine să moară. Scrisul a devenit o pasiune pentru mine încă din copilărie și nu vreau să mă opresc vreodată din a-mi așterne gândurile pe hârtie, sperând ca în curând să îmi public prima carte. Iubesc natura, cred în oameni și în potențialul ascuns din fiecare. Găsesc fericirea în lucruri simple și cred cu tărie în ideea de iubire. Prefer să ies în evidență prin lucruri de calitate, într-o țară în care tot mai rar se pune accentul pe cultură. BlogdeCărți.ro îmi oferă tocmai această șansă de a îmi face cunoscută vocea într-un mediu călduros, plin de oameni frumoși care nu încetează a își pune frânturi din suflet pe altarul creațiilor autentice.

alina matei

 

Adina

Fac parte din categoria oamenilor care cred că, cu cât citești mai mult, cu atât trăiești mai mult. Îmi place să cred că fiecare carte citită, e o altă viață trăită. Sunt o mulțime de motive pro pentru citit, dar nu-mi vine niciunul contra în minte. Sunt recunoscătoare pentru fiecare carte bună pe care am citit-o și care m-a influențat sau schimbat în vreun anume mod.

adina

Mereu vom fi dispuși să recrutăm noi membri. Doar trimite-ne o recenzie și dacă ne place, vom mai discuta.

LEAVE A COMMENT