Pro lecturilor școlare

În copilărie, bunica mea m-a învățat una dintre lecțiile care m-au urmărit întreaga viață. Ca răspuns la reticența cu care priveam anumite lucruri și, totodată, la „revolta” mea în fața anumitor obligații al căror sens nu îl deslușeam, ea îmi spunea de fiecare dată: „Uneori trebuie să mai faci și ce nu îți place.”. În momentele acelea, dezamăgirea și revolta mea se amplificau, pentru că eram crescută într-o lume, într-o familie care mi-au oferit întotdeauna șansa de a alege, de a-mi expune acordul sau dezacordul cu privire la un anume fapt. Creșteam, lucrurile obligatorii îmi ieșeau tot mai des în cale și eu căutam, de fiecare dată, să le întorc spatele. Nu mă puteam obișnui cu ideea că sunt obligată să fac ceva. Anii care s-au scurs peste mine mi-au demonstrat, însă, cât de mult adevăr cuprindeau vorbele bunicii și iată că astăzi vi le spun și vouă, cititorilor, în încercarea îndrăzneață de a dărâma zidul de „ură” care îi desparte pe mulți de lecturile obligatorii, ce bântuie manualele și programele școlare, dar rareori mințile elevilor.

În preajma începutului de an școlar toată lumea își amintește de lecturile pe care le are de pregătit, prilej bun pentru a dezbate subiectul programei de literatură, îndeosebi de către cei mânați de un puternic spirit revoluționar. Printre ei, îmi fac loc și eu, dar de pe cealaltă parte a „baricadei”, fiind, deci, o susținătoare a lecturilor obligatorii. În tona de articole, comentarii și argumentări legate de lipsa de importanță sau coerență a programei în vigoare, îmi fac curaj, propunându-mi să arăt avantajele acestora, cu riscul de a „intra în gura lupului” și de a revolta internauții în dezacord cu gândirea mea. Pentru că, așa cum vă spuneam mai sus, „uneori trebuie să mai faci și ce nu îți place” și această „obligativitate” se poate dovedi folositoare!

Cu toții am trăit spaima listelor de lecturi, care păreau a ne obseda. Din start, plecăm cu ideea că ceea ce e obligatoriu e clișeic și plictisitor și ne îndepărtam fără a ne da seama singuri de lecturi. Prejudecăți provenite dintr-o mentalitate eronată, din ce în ce mai des întâlnită. Nu de puține ori am auzit elevi recunoscând plăcerea pe care o anumită lectură din programă le-a provocat-o, contrar așteptărilor lor. Cărțile din programa școlară sunt alese cu un scop, astfel că merită citite. Tehnici, modalitatea de construcție, subiectul, împletirea simbolurilor, inovația…sunt doar câteva dintre criteriile care sunt luate în vizor în momentul includerii unei opere într-o programă școlară și sunt, cred eu, motive suficient de bune pentru a acorda o șansă și acestor cărți. Sunt volume care au scris istorie, care au adus un plus literaturii și pe a căror fundație s-au construit alte opere, mulți scriitori actuali luându-le drept modele. Dincolo de asta, cred că nu există cărți bune sau proaste; există exemple literare negative și pozitive, care depind de o oarecare doză de subiectivism. Fiecare carte e o sumă de lecții, iar responsabilitatea noastră e de a selecta dintre acestea numai ceea ce ni se pare potrivit, merituos. E adevărat că multe dintre cărțile din programă corespund unor alte epoci, mentalități, au un alt stil, prea domol față de repeziciunea existenței noastre de acum, într-o epocă a vitezei în care nu mai avem timp sau răbdarea pentru a discerne aparențele și esențele, dar aceste lucruri nu trebuie să ne facă să ne renegăm trecutul sau să îl renegăm pe cel al literaturii. Programele școlare de literatură sunt făcute astfel încât să cuprindă opere din diverse perioade, rolul fiind de a cunoaște evoluția literaturii și de a clădi o bază culturală care să permită receptarea noilor opere. Practic, aceste lecturi sunt menite, pe de o parte, asemenea tuturor cărților, a dezvolta vocabularul, gândirea insului, iar, pe de altă parte,  a trece elevul prin istoria literaturii, fiind reprezentative, ajutându-l astfel să își însușească tehnici, procedee, cunoștințe literare care să îi deschidă poarta, nu numai spre orizontul culturii generale, dar și spre cel al descifrării depline a altor opere. Pentru că, așa cum am spus mai sus, în mare parte aparițiile de astăzi sunt inspirate și construite pe baza celor trecute, pe care noi tindem să le desconsiderăm. Rareori mai apar în zilele noastre inovații în literatură. Parafrazându-l pe Florin Iaru, literatura vinde mereu aceleași lucruri, diferit fiind doar modul în care o face.

Șmecherul autor alege de fiecare dată un alt punct de observație și ne vinde aceeași tramă.-F.Iaru

Dacă tot milităm pentru introducerea unor opere noi în programă, de ce le respingem pe cele primordiale, care le-au inspirat? Într-adevăr, și eu susțin completarea programei, în fine, a listei de lecturi obligatorii, cu volume din literatura recentă, pentru că, între timp, au mai apărut autori și scrieri care se disting de altele și care și-ar găsi acolo locul. Dar, până atunci, de ce nu vrem să descoperim acest șir evolutiv? Din punctul meu de vedere, e vorba, după cum am spus, de o mentalitate greșită, deja devenită „de turmă”: citim ceea ce se vinde, ceea ce e nou, comercial adesea pentru că așa e mai „cool”. Sună mai frumos să rostești un nume străin, decât să spui „Citesc Slavici/Creangă/Sadoveanu”. Deși, referindu-ne la literatura română, o literatură oricum mai săracă decât cele occidentale, ei sunt pilonii culturii noastre.  Mi se pare deplasată gândirea acelora care doresc introducerea unor cărți, precum „Fluturii” Irinei Binder (nu mi-am putut stăpâni indignarea), în detrimentul capodoperelor, spre exemplu, camil-petresciene. Mi se pare o diferență de la cer la pământ. Dacă vrem într-adevăr să adăugăm alte opere, de ce nu adăugam unele mai bune sau, măcar, la fel de bune? Vrem să evoluăm sau să involuăm? Oricât ne-ar plăcea seriile SF, cărțile cu vampiri sau poveștile siropoase în care el e bolnav și pleacă pentru ca ea să nu sufere, iar ea îi poartă o iubire eternă în pofida despărțirii, nu le văd potrivite într-o astfel de programă, și nu prin prisma subiectului, ci prin cea a felului în care sunt scrise.  În plus, mi se pare că a cunoaște, în cazul nostru, poezia eminesciană, dramaturgia lui Caragiale, romanele camil-petresciene (și lista poate continua) este, cum s-ar spune într-un ton „modern”, un „must-have” al insului care pretinde a fi absolvent al unui curs, fie el gimnazial sau liceal. Dacă se presupune că ai absolvit aceste clase sau ești în curs de… și,mai mult, vrei să urmezi o facultate, trebuie, consider eu, să ai habar de cultura națională, iar asta include și literatura. Mi se pare de domeniul fantasticului ca după 12 ani de liceu tu, prezentându-te la BAC, să dai foaia albă sau să nu ai nicio idee la un subiect care ar trebui să fie binecuvântare, nicidecum blestem, precum opera eminesciană (care, până la urmă, ne definește, indiferent de cât de „învechită” pare în ochii unora). Nu cred ca e un efort atât de mare să înveți sau să citești despre niște oameni sau niște opere care, într-un fel sau altul, au contribuit la evoluția neamului tău, a culturii universale, în schimbul renunțării la „maculatură” sau la alte activități care ne macină timpul și nu ne aduc niciun beneficiu. Dacă operele pe care le citești, din afara programei, sunt atât de bune, „educative”, pline de înțelepciune, dacă ele te ajută să te formezi, de ce nu ai capacitatea de a înțelege un text clasic, de a-l interpreta? Poate pentru ca lucrurile merg invers…

Spre final, să ne aruncăm atenția asupra modalității de „impunere” a acestor lecturi. După cum spuneam, cuvântul „obligatoriu” este, pentru mulți, sinonim cu „plictisitor” și astfel îi îndepărtează de carte. Nu este plăcut să citești pentru că ți se cere. Dar nu este o scuză să refuzi asemenea lecturi dintr-un motiv banal ca acesta, pentru că, în pofida răzvrătirii tale, „uneori e bine să faci și ceea ce nu îți place”. Cititul este o activitate care ar trebui „înfăptuită” din plăcere, pasiune și, mai ales, din inițiativă proprie. Dar, în condițiile în care o libertate în acest sens ar însemna, în multe cazuri, o abolire a cititului, ne vedem puși în situația de a crea liste de lecturi obligatorii, prin care se dorește împingerea elevilor în brațele largi și calde ale literaturii. Inutil, de cele mai multe ori, chiar din cauza modului în care sunt impuse și, totodată, evaluate aceste lecturi. Nu toți sunt pasionați de lectură, de aceea trebuie să se insufle cumva această pasiune sau măcar să se expună convingător motivele și avantajele parcurgerii acestor liste de lecturi. Cred că profesorul trebuie să aibă talentul sau intuiția de a face lecturile cât mai convingătoare în ochii elevilor. Lecțiile interactive sau, poate, eseurile, în care elevul să aibă șansa de a expune ideile cu privire la ceea ce citește, ar fi o idee bună de evaluare, dar și de însușire a acestor lecturi. Nu sunt o adeptă a lecțiilor moderne, dar cred că nu este bine din partea unui profesor să își sperie elevii cu privire la aceste cărți, devenite un fel de „BauBau” al adolescenței. O expunere clară a avantajelor, mai multă comunicare, acele lecții interactive, corelația cu opere actuale sau cu viața actuală, ar apropia elevul de clasicele scrieri și ar înlătura teama și scepticismul față de aceste opere. Ușor de spus, greu de realizat, dar nu imposibil.

Sper ca atunci când voi fi profesoară să am talentul de a-i apropia pe elevii mei, de a-i convinge de importanța parcurgerii lecturilor obligatorii, care nu degeaba se găsesc în acele liste. Și mi-aș dori ca, peste ani, când acest lucru se va întâmpla, să am șansa de a le vorbi nu numai despre operele obligatorii de acum, dar și despre altele la fel de valoroase, contemporane. Iar vouă, celor care ați avut răbdarea de a citi acest articol, vă mulțumesc și vă urez să aveți norocul de a descoperi plăcerea acestor opere și înțelepciunea de a le aprecia, de a le parcurge și de a le înțelege importanța, pentru că, în definitiv, chiar dacă nu ne plac sau le refuzăm, ele vor fi benefice formării noastre!

shelf

About Dayana 17 Articles
Elevă, adolescentă, viitoare profesoară de română, dar dincolo de toate, iubitoare de literatură. Citesc și creez în speranța că, într-o bună zi, oamenii vor lua în serios ceea ce doresc să transmit și, asemenea unui „Mic Prinț” voi reuși să le schimb viața.Iubesc mai ales cărțile care cuprind și o parte de filosofie, de psihologie, cărțile cu personaje si mesaje puternice, inedite.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*