Recenzie Alchimistul de Paul Coelho

alchimistul paul coelhoScriam acum trei zile faptul că vreau să citesc o carte într-o zi. Practic îmi lansam singur o provocare pe care însă nu am reușit să o duc la capăt. În prima zi încă pe când mă aflam la jumătatea cărții s-a întrerupt curentul din cauza vântului și astfel nu am mai putut folosi reader-ul meu, a doua zi am fost nevoit să rezolv niște probleme în legătură cu revelionul iar în a treia, sau în prima zi a anului 2015 am terminat cartea de citit. Voi repeta însă provocarea și cu siguranță o voi îndeplini.

Am stat puțin pe gânduri înainte de a alege cartea pe care să o citesc însă verificându-mi lista cu cărți de citit am ales Alchimistul de Paul Coelho.

Nu cred că am avut un motiv anume pentru care am ales această carte ci doar am mizat pe faptul că auzisem despre ea că este o carte bună, primisem câteva recomandări dar se afla totodată și pe lista mea despre care vorbeam mai sus. Am făcut o alegere și sincer să fiu, nu mi-a părut rău deloc.

Ce fel de carte este Alchimistul de Paul Coelho

O carte carte te învață lucruri despre viață. Așa aș descrie cartea lui Pau Coelho în doar câteva cuvinte. Chiar dacă nu este o carte de dezvoltare personală ci un roman, Alchimistul se folosește de experiențele personajului pentru a te învăța diferite lecții pe care nu cred le-aș putea deprinde dintr-o carte de dezvoltare personală.

Comanda cartea Alchimistul de Paul Coelho la reducere

Unul însă dintre cele mai importante lecții pe care am învățat-o datorită acestei cărți este aceea de a trăi prezentul. Bineînțeles că mă mai gândisem la acest lucru și înainte, în momentele în care stau și meditez asupra sensului vieții, însă parcă niciodată nu am fost mai hotărât să fac acest lucru ca acum după ce am citit cartea lui Paul Coelho

„Sînt în viață, îi spuse flăcului, în timp ce mînca o farfurie de curmale în noaptea fără focuri și fără lună. Când mănânc, nu fac nimic altceva decât să mănânc. Daca merg, doar atât voi face, voi umbla. Dacă va trebui să lupt, orice zi va fi la fel de bună ca să mor.”

Citind această carte cred eu că m-am pregătit mai mult pentru anul 2015. La rândul meu doresc a face niște schimbări în anul în care tocmai am intrat iar lecțiile deprinse din cartea Alchimistul de Paul Coelho mă vor ajuta să fac tot ce mi-am propus.

Revenind însă la carte, nu pot să nu spun că este o carte pe care aș mai citi-o o dată. Fiecare pagină oferă câte un sfat înțelept pe care îl poți deprinde fie din experiențele personajului principal, pastorul, sau fie din vorbele altor personaje menite să îl ajute pe pastorul aflat în căutarea unei comorii încercând astfel să își îndeplinească Legenda Personală.

Nu am vorbit însă despre ce este această carte. Ei bine Alchimistul prezintă povestea unui păstor care după ce are de două ori același vis, merge la o țigancă pentru a afla semnificația visului. După ce află acest detaliu acesta pornește într-o călătorie pentru a-și îndeplini Legenda Personală. Până la final însă acesta învață ce e dragostea, care e valoarea adevărată a banilor și a prieteniei dar trăiește și diferite experiențe care îl maturizează, învățând mai multe lecții despre viață.

Alchimistul de Paul Coelho este o carte despre viață. Citind această carte am învățat faptul că fiecare om are destinul său indiferent că este păstor sau rege, am învățat că trebuie să valorific mai mult prezentul și mai puțin sau chiar deloc trecutul și viitorul, am învățat că trebuie să țin cont mai des de ceea ce îmi spune inima și am mai învățat că nu trebuie să renunț atunci când îmi doresc ceva cu adevărat.

De asemenea mi-a plăcut foarte mult cum a fost prezentată iubirea în această carte:

„-Ce înseamnă iubire ? întrebă deșertul.

-Iubire este atunci când șoimul zboară peste nisipurile tale. Pentru el, tu ești un câmp verde de pe care nu s-a întors niciodată fără vânat. El îți cunoaște stâncile, dunele, munții și tu ești generos cu el.

-Ciocul șoimului ia pietre din mine, răspunse deșertul. Ani în șir eu îi întrețin vânatul, cu puțina mea apă îl hrănesc, îi arăt unde este hrana. Și într-o zi coboară șoimul din cer chiar atunci când simt mângâierea vânatului pe nisipurile mele. Și-mi ia tot ce am crescut.

-Dar pentru asta ai crescut vânatul, răspunse flăcăul. Pentru a-l hrăni pe om și într-o bună zi, omul îți va hrăni nisipurile, și vânatul va răsări din nou. Așa se mișcă lumea.

-Și asta înseamnă iubire ?

-Asta e iubirea. Este ceea ce face ca vânatul să devină șoim, șoimul să devină om, și omul din nou, deșert. Este ceea ce face plumbul să se transforme în aur, iar aurul, din nou, să se ascundă sub pământ.”

Poate că e cam mare citatul de mai sus însă este probabil una dintre cele mai frumoase lecții ale cărții Alchimistul de Paul Coelho. Cu acesta doresc și să închei această recenzie însă înainte de final doresc să recomand cartea tuturor celor care doresc să citească o carte bună din care să și învețe ceva.

About Adi 203 Articles
Sunt un tânăr de 20 de ani care ar citi romane polițiste o zi întreagă fără să se plictisească sau să obosească, înnebunit după reducerile de cărți pe care le urmăresc zilnic, colecționar de semne de carte și blogger pe AdrianBolocan.Ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*