Recenzie Ce ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion

Pe Chris Simion am cunoscut-o într-o seară de primăvară, ascunsă printre rafturile pline de cărți ale unei librării înghesuite: își lansa cea de-a doua carte. Totuși, nu îmi era străină: făcusem deja „cunoștință”, mai indirect, prin cunoscuta ei carte, „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, roman apărut la editura Trei în anul 2011.

Recenzie Ce ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion

Chris Simion este o cunoscută regizoare de teatru – și nu numai. Debutând la numai 16 ani, ea a ajuns să fie numită de către omul de litere George Pruteanu „un fel de pui de Cioran în fustă neagră”.

„Ce ne spunem când nu e vorbim” este, de departe, una dintre cele mai vândute cărți din literatura română contemporană tocmai pentru faptul că integrează cugetări încărcate de substrat filozofic cu trimiteri la viață, moarte, dar, cel mai important – la iubire.

Romanul lui Chris Simion este unul epistolar prin excelență, cu nuanțe de basm, căci în prim-plan sunt aduse cele două personaje protagoniste: Floarea Soarelui și Zmeul Albastru.

„Iubirea este singura care te determină să te schimbi, să-l pui pe celălalt înaintea ta și să trăiești prin el, nu prin tine.”
După ce primește un diagnostic fatal, Floarea Soarelui se izolează, renunțând la toți cei dragi ei. În singurătate, ea scrie e-mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, însă, aceasta descoperă că este sănătoasă și hotărăște să se reîntoarcă la viața ei anterioară. Totuși, Floare Soarelui nu se mai regăsește în ceea ce odinioară o făcea fericită.
„Dacă vrei cu adevărat să trăiești ceva, trăiește și peste mine, și peste ceea ce te-aș ruga eu. Dacă vrei să te oprești, o să faci tot pentru că vrei tu, pentru că alegi să nu mă rănești, să nu aduci între noi o durere meschină, inevitabilă, umană și pentru că voiajul nostru este mai puternic decât satisfacția unei croaziere temporare.”
„Ce ne spunem când nu ne vorbim” reprezintă, de fapt, o alegorie pe tema vieții și a morții, cu puternice accente filozofice. Dragostea devine nucleul în jurul cărora Floarea Soarelui și Zmeul Albastru  ajung să graviteze, transmițând cititorului stări autentice. E o carte de suflet și pentru suflet care pe mine m-a determinat să îmi schimb percepția asupra vieții, să mă recadrez și să îmi restabilesc prioritățile.
Pentru unii lectori cartea poate părea un pic greoaie și aceasta din rațiuni înțelese: se dezbat idei greu de asimilat, se descriu stări cărora omul de rând nu le acordă importanță și cred că tocmai acesta e farmecul cărții, neînțeles de unii.
„Vreau să iubesc tot ceea ce știu că ești și tot ceea ce urmează să aflu.”
recenzie ce ne spunem când nu ne vorbim

3 Comments Posted

  1. Imi place foarte mult recenzia ta! Adevarul e ca, in ciuda a orice s-ar spune, cartea reprezintă o adevarata capodopera a literaturii romane contemporane, prin ineditele abordări pe tema iubirii in corelație cu viata-moarte.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*