Recenzie Colecționarul de John Fowles

Imediat după ce am publicat recenzia cărții Magicianul de John Fowles, toată lumea mi-a recomandat să citesc și Colecționarul, de același autor desigur. O căutasem atunci pe internet și am văzut că a primit foarte multe feedback-uri pozitive așa că am zis să o trec pe lista de citit pentru ca atunci când voi avea ocazia chiar să trec la treabă. Ocazia a venit atunci când am primit un mail din partea lui Bogdan de la Diverta și astfel, mulțumită lui, scriu acum această recenzie.

Mi-a plăcut mult Magicianul și știam că John Fowles nu mă va dezamăgi nici când voi citi Colecționarul. Se pare că aveam dreptate iar lectura cărții de debut a autorului a fost una foarte plăcută. De asemenea, se pare că autorul a știut cum să facă cititorii să nu se mai poată dezlipi de cărțile pe care le-a scris, suspansul fiind prezent în ambele cărți citite de către mine, ceea ce mă face să mai vreau să citesc și alte romane semnate de de John Fowles.

Nu știu de ce aveam impresia că voi citi un roman polițist. În ciuda suspansului de care se bucură din plin, Colecționarul de John Fowles nu este un roman polițist. O putem încadra însă în categorii precum thriller sau literatură de groază. Asta deoarece ni se arată puterea malefică a banilor și cum pot aceștia să devină o armă mortală în mâinile celor care nu sunt destul de puternici pentru a-i controla.

În acea zi, G.P. mi-a spus: „Oamenii săraci și cinstiți nu sînt decît niște potențiali parveniți fără bani. Sărăcia îi obligă să aibă calități remarcabile și să se mândrească cu alte lucruri în afara banilor. Și cînd dau de bani, nu știu ce să facă cu ei.

Colecționarul este Frederick Clegg, zis și Fred, a cărui mare pasiune sunt fluturii. Acesta se îndrăgostește de Miranda, o tânără din orașul său pe care ajunge să o urmărească și să devină obsedat de ea. Dragostea sa este însă una specială dorind doar ca să fie înțeles de către ea și să locuiască împreună. Visul este desigur unul imposibil însă acest statut se schimbă brusc atunci când Fred câștigă un bilet la Pronosport și devenind astfel foarte bogat peste noapte, plecând apoi din țară pentru a o regăsi pe Miranda.

Pentru că banii sunt o armă cu care poți obține aproape orice, Fred reușește desigur să mai adauge un fluture în colecție, de data aceasta unul cu un colorit mult mai bogat și cu o pasiune pentru artă, în special pentru pictură, mai mare decât toată cutia în care a fost închisă precum o cabană de la munte într-un glob de cristal.

Noi doi singuri în cameră. Nici trecut, nici viitor. Doar intensitate și profunzimea momentului. Senzația că totul avea în mod implacabul un sfîrșit:muzica, noi doi, luna, absolut totul. Dacă reușești să pătrunzi în miezul lucruruilor, nu găsești altceva decît tristețe, numai tristețe, mereu și pretutindeni, dar o tristețe frumoasă, argintie, precum chipul lui Hristos.

Mi-a plăcut foarte mult modul în care au fost descrise trăirile celor doi. În prima parte a romanului ni se prezintă imposibilitatea lui Fred de a înțelege unele sentiment, motiv pentru care este și se simte cu mult mai inferior Mirandei, fiind totodată foarte nepriceput la orice înseamnă sentimente. În celălalt cadru ne este prezentată Miranda care, captivă fiind, este cuprinsă de frică precum și de o dorință arzătoare a de a ieși vie din toată această poveste. Toată această descriere a trăirilor Mirandei nu are cum să nu te miște măcar puțin.

Cartea Colecționarul o puteți cumpăra de aici iar dacă doriți să aflați ce mai apare nou, vă invit să intrați și voi în Clubul Diverta.