Recenzie Hoțul de cărți de Markus Zusak


recenzie hotul de cartiAm ales să citesc Hoțul de cărți în urma recomandării primite de la un prieten despre care știam că are gusturi bune atunci când vine vorba de cărți. Mai mult decât atât o vedeam mereu pe primele pagini pe Libris, fiind una din cele mai vândute cărți. Toate acestea m-au influențat să o comand și eu atunci când am prins o reducere.

Eu consider că este o carte de care trebuie să te bucuri atunci când o citești. Markus Zusak este un australian care la vârsta de 30 de ani era considerat „unul dintre cei mai inovatori și poetici romancieri ai zilelor noastre”. După publicarea romanului Hoțul de cărți acesta a devenit un „fenomen literar”.

Recenzie Hoțul de cărți de Markus Zusak

Pe scurt, Hoțul de cărți este o carte a cărei acțiuni se petrece în Germania nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial iar personajul principal este o fetiță care prin intermediul cărților reușește să evadeze din lumea plină de conflicte și de durere într-o lume nouă, doar a sa, în care predomină liniștea și pacea.

Consider că poate fi citită lejer în câteva zile, având un număr de 571 de pagini. Aceasta a fost publicată la fel precum Clopotele în anul 2011, de către editura RAO.

Eu o consider o carte genială deoarece mi-a plăcut totul la ea începând de la titlu și copertă și terminând cu fiecare pagină scrisăi. Un lucru care mi-a plăcut foarte mult este modul în care este structurată. Mai exact cartea este împărțită într-un prolog, un epilog și nouă părți care la rândul lor sunt împărțite în mai mult capitole cu titluri sugestive. Totuși ceea ce îmi place mult este că la începutul fiecărei părți autorul anunță acțiunea ce urmează să se petreacă.

„în rolurile principale:

domino și întuneric – imagine lui Rudy dezbrăcat – pedeapsă – soția unui om de cuvânt – un colector – mâncătorii de pâine – o lumânare în copaci – o carte de schițe ascunsă – și colecția de costume a anarhistului”

Acțiunea începe cu povestitorul care comunică direct cu cititorul. Aceasta ne spune să fim calmi, nu e violentă și nu e răzbunătoare. Ei bine, acesta este un alt lucru care mi-a plăcut la Hoțul de cărți: povestitorul este chiar moartea. Cu toate că la început este puțin cam ciudat, pe parcurs mi s-au părut geniale intervențiile morții.

Partea I începe cu moartea care prezintă trenul unde se află și personajul principal Liesel care se află în drum spre noua sa familie adoptivă, alături de mama sa și fratele său. În drumul spre noua casă începe și povestea sa ca hoț de cărți, deoarece acum fură prima sa carte, un manual negru al groparilor.

„Hans Hubermann o ținea de mână. În cealaltă avea gentuța. Îngropată sub stratul răsucit de haine era o carte mică, neagră, pe care probabil o tot căuta, în ultimele ore, un gropar în vârstă de paisprezece ani dintr-un orășel fără nume. […] Hoțul de cărți dăduse lovitura pentru prima dată, era începutul unei ilustre cariere.”

După cum bine a zis moartea, abia acum începea cariera hoțului de cărți. Aceasta începe să fure și mâncare alături de prietenul său Rudy. Totuși acest tip de infracțiune nu o atrăgea pe Liesel decât atunci când stomacul i-o cerea. Ei îi plăcea să fure cărți deoarece satisfacția era mult mai mare. Acestea le fura din biblioteca soției primarului în care era mereu binevenită însă pentru a se răzbuna pe aceasta, alege să le fure și să le citească alături de noul său tată Hans.

Pe mine cartea m-a impresionat profund. Descrierile din timpul bombardamentelor precum și tensiunea la care era supus evreul găzduit de către familia hoțului de cărți, Max,  nu au cum să nu te sensibilizeze măcar puțin.

„După aproximativ zece minute, cel mai vizibil în beci era un fel de nemișcare. Corpurile lor parcă erau sudate laolaltă și numai picioarele își mai schimbau poziția. Împietrirea le era încătușată de chipuri. Se priveau reciproc și așteptau.”

M-am atașat mult de acest personaj. Inocența sa aflată în antiteză cu viața care o pune mereu la încercări, fac din Liesel un personaj complex care cu toate că este supusă unor tratamente destul de dure din partea celor din jur din cauza faptului că este considerată comunistă, reușește să treacă peste cu ajutorul cărților.

Sunt un tânăr de 20 de ani care ar citi romane polițiste o zi întreagă fără să se plictisească sau să obosească, înnebunit după reducerile de cărți pe care le urmăresc zilnic, colecționar de semne de carte și blogger pe AdrianBolocan.Ro.

S-ar putea să-ți placă și:

12 comentarii

  • Mara
    august 13, 2014 at 12:53 pm

    Nu în fiecare zi ți se recomandă un roman al cărui narator este…. Moartea. Hoțul de cărți e o poveste despre puterea cuvintelor, o poveste spusă altfel, și deși e spusă de moarte, e despre viață, despre speranță, alegeri și dragoste. Am rămas surprinsă de „umanitatea” și căldura Morții. Stilul autorului e foarte plăcut, ușor, neforțat. Dar, cu toate astea Hoțul de cărți nu e o carte care se citește din fugă, fără pauze. Nu poți să o citești fără a avea la tine un creion, fără a pune semne de exclamare, fără a sublinia idei, fără a reîntoarce pagina pentru a mai reciti ceva, pentru a mai pune o „NB„ pe câmp. Am fost în coloana de evrei, am fost în pivniță, am fost în biblioteca primarului. Am auzit muzica lui Hans, am simțit ochii lui Max, am simțit cartea, fiecare cuvânt, fiecare culoare, am căzut și m-am ridicat cu Liesel. Iar dacă poți să simți toate astea citind o carte, să știți că e o carte absolut genială.

    • Adi
      august 13, 2014 at 1:27 pm

      Frumoase cuvinte și bine spus !

  • ellamyway
    august 14, 2014 at 8:28 am

    Bine ai venit în rândul bloggerilor de cărți! 🙂 Spor la lecturi și la recenzii. Am scris și eu despre Hoț mai demult aici: https://ellamyway.wordpress.com/2014/08/05/the-book-thiefhotul-de-carti/

    • Adi
      august 14, 2014 at 8:30 am

      Multumesc frumos, iti astept sfaturile cu mare drag, se pare ca tu ai mai multa experienta in spate.

  • Laura G.
    mai 30, 2015 at 10:07 am

    O carte superba! O recomand cititorilor de orice varsta…

LEAVE A COMMENT