Recenzie La drum cu mătușă-mea de G.Greene

The Times îl consideră pe G.Greene drept „cel mai ingenios, mai inventiv și mai captivant dintre toți romancierii noștri”, afirmând că „schițează ca nimeni altul portrete emoționante ale oamenilor obișnuiți”. Ingeniozitatea de a aduce în același cadru, plin de umor și suspans, un bancher, o mătușă extravagantă, criminali și agenți CIA, dovedește talentul scriitorului, plasându-l în rândul marilor creatori de literatură.

Întâlnirea mea cu romanul lui Greene a fost o pură coincidență, dată de un impuls de moment pe care l-am simțit săptămânile trecute, în timp ce căutam noi lecturi pe rafturile din „Cărturești”. Și, pentru că întrucâtva părea să îmi fie de ajutor în vederea pregătirii pentru o competiție care mă așteaptă, am hotărât să o cumpăr, neștiind nimic despre ea. E adevărat că ceea ce părea a fi în imaginația mea nu a corespuns cu ceea ce este, de fapt, romanul. Cu toate acestea, alegerea nu a fost una greșita, pentru că „La drum cu mătușă-mea” este una dintre cele mai „savuroase” lecturi pe care le-am parcurs, grație umorului tipic englezesc și a spontaneității care îmbracă firul narativ.

Cartea prezintă călătoriile lui Henry Pulling, fost director de bancă, în vârstă de 50 de ani, alături de matușa Augusta, pe care o cunoaște la înmormântarea mamei sale. În pofida aparențelor, moartea mamei pare o ușurare pentru personaj, din cauza firii autoritare pe care aceasta o avea și care i-a îndepărtat. Mătușa Augusta va fi cea care îi va releva bărbatului o altă latură a vieții. Henry, un om fără experiență, care s-a dedicat întotdeauna carierei, va trece de la o existență banală, bazată în mare parte pe îngrijirea gherghinelor și o posibilă, dar neconsumată, relație cu domnișoara Keene, la una plină de neobișnuit, de mister  și aventură. Deși septuagenară, mătușa Augusta este nonconformistă, plină de viață, făcând parte din cercuri periculoase, vârsta devenind un factor pozitiv și, totodată, un motiv pentru care scapă din ghearele poliției (cine s-ar gândi că o bătrânică ar fi în stare să ascundă, de pildă, un lingou de aur într-o lumânare imensă?). De-a lungul călătoriei celor doi, Henry va afla cine este cu adevărat mătușa sa, cu ce se ocupă, cunoscându-i partenerii, deopotrivă de afaceri și de…viață, pentru ca farmecul mătușii va stârni gelozia și pasiunea multor foști (sau actuali) bărbați din jurul ei.

„La drum cu mătușă-mea e singura carte pe care am scris-o doar pentru a ma amuza.” (Graham Greene)

…și în asta constă farmecul cărții. Firul narativ e alert, evenimentele sunt neașteptate, uimesc de la un paragraf la altul. Umorul completează atmosfera și este evident încă din primele pagini. Momentul care mi-a stârnit pe deplin interesul a fost cel în care urna cu cenușă a mamei lui Henry se dovedește a conține, de fapt, droguri. De aici, cred eu, pornește tot farmecul cărții pentru că, începând cu acest episod, personajele renunță la mască, fiindu-le relevate adevăratele îndeletniciri. Interesantă este și antiteza care se stabilește între mentalități, romanul fiind o sumă de tipuri umane, care, în final, ajung la un numitor comun. De asemenea, ipoteza pe care Augusta o lansează încă din primele capitole, respectiv aceea că Henry nu este, de fapt, fiul mamei sale, ci fiu vitreg, rămâne un mister pentru cititor până în final, când adevărul iese la iveală, fără vreo explicație, la fel de spontan cum ne obișnuiește Greene. Așadar, după ce rezolvă „puzzle-ul” întregii acțiuni, cititorul rămâne, pe final, cu o enigmă referitoare la destinul mătușii Augusta. Ca într-un cerc vicios, el pleacă în căutarea adevăratei identități a femeii, apoi, când pare că o descoperă, se vede pus în fața unui final neașteptat, care conduce la noi întrebări, la care Greene, printr-o subtilitate și o autenticitate a scrierii, nu pare a răspunde. Totuși, pentru un cititor atent, adevărul poate fi intuit, pentru că autorul face, indirect,  trimiteri la el de-a lungul romanului. De aceea, trebuie să recunosc că, personal, mă așteptam la „șocul” pe care scriitorul îl plasează la sfârșitul călătoriei prin universul alambicat al creației sale, dar mi-ar fi plăcut să continue cu mai multe detalii și lămuriri referitoare la acest aspect.

Umor, aventură, psihologie și, poate, o ușoară tentă de roman polițist… „La drum cu mătușă-mea” este o carte savuroasă, ușor și plăcut de parcurs, care vă va lăsa, cu siguranță, cu zâmbetul pe buze. Iar, pe final, un citat aparte pe care l-am găsit în carte și a cărui viziune o împărtășesc:

Îmi spun uneori că viața omului e influențată de cărți în mai mare măsură decât de semenii săi: din cărți aflăm indirect despre iubire și despre suferință. Chiar dacă avem fericirea de a ne îndrăgosti, ea se datorește faptului că am fost condiționați de lecturile noastre, iar dacă eu unul nu am cunoscut niciodată dragostea, e poate din pricină că biblioteca tatălui meu nu cuprindea cărțile cuvenite.