Recenzie Malad de Alexandru Voicescu

Încă nu înțeleg complet, cam tremur, e ceva subconștient, trebuie să recitesc cartea asta peste ani.

Ideea e că eram convinsă că trebuie să fie ceva genial, cu mult substrat, că trebuie să fiu foarte atentă când o citesc. Mi-au venit multe comparații în minte în timp ce o citeam – filmul 88, la povestea Elisei, uneori chiar și M. din cărțile Cristinei. O carte foarte dark, asta a fost prima mea impresie, dar mai întâi, povestea ei.

Andrei Marcus, personaj principal, art director, blabla. La început e la o conferință, ceva cu premii; sunt multe detalii în carte, nu rețin niciodată chestiile de genul. Detaliile sunt legate de arhitectură, locații, oameni importanți de care n-am auzit. Desigur, e spectaculos să știi atâtea chestii, dar am vrut să mă concentrez pe esență. La această conferință (de la W Company, pe numele ei), Andrei o întâlnește pe Ioana Dună, art director. După ce ea câștigă W Pen Tablet Quick Drawing Contest, dispare. În timp ce ea lucra, Andrei are o viziune așa că se duce să o caute. Ajunge într-o bodegă, parca asta era, și stă la masă cu Bedros Petrosian; acolo o cunoaște și pe Eliza. Plecând în continuare în căutarea Ioanei, Andrei ajunge într-un teatru părăsit și mai târziu află că a dat peste un fel de ritual dubios. Ioana moare după faza asta, Andrei e prins într-o altă viziune – încă nu înțelege de ce i se tot întâmplă d’astea. Se trezește într-un spital după 10 zile de somn profund iar aceeași Eliza, care i se părea o târfă ieftină în căutare de bărbați bătrâni cu bani, vine după el și fug împreună. Andrei e căutat pentru moartea Ioanei.
Eliza îl duce la Bibliotecar și pe drum îi povestește care e faza. Șeful ei, șeful de la W, a pus-o să aibă grijă de el, fiindu-i prețios. Ajunși la Bibliotecar, în Milano, Andrei află despre o carte pe care doar vizionarii ca el (adică cei care au viziuni) o pot „citi” și înțelege, îi spune că el și Ioana sunt un fel de frați fără să aibă aceeași părinți, îi povestește despre legătura dintre Bedros și Amarillo – marele șmecher al poveștii, cel care îl căuta cu disperare pe Andrei. Bineînțeles, Andrei reacționează la aceste informații și restul e istorie, adică nu vă mai povestesc.

Cam aia era intriga, e o carte puțin filosofică, nu e ceva evident. Se întâmplă multe lucruri și nu doar pe plan spiritual. Nu sunt nici prea multe personaje dar sunt toate interconectate, normal. Nu mă așteptam să-mi placă așa de mult, mi-a luat ceva să o termin deși e relativ scurtă. Are legătură cu sufletele pereche, cu „secretele universului”, propriului univers după cum eram deja convinsă – că totul pornește de la propria ta ființă și poți învăța totul doar privind cât mai adânc înăuntrul tău, asta se presupune că face acea carte. Andrei și Ioana și restul oamenilor din grup sunt vizionari. Cei care pot schimba lumea, sau o pot distruge. De asta era important ca Andrei să treaca prin toate aceste lucruri, pentru a-i fi explicat cine e și mai ales, de ce e. Există alter ego-uri, există părți din noi pe care poate nu reușim niciodată să le atingem, darămite să le înțelegem. Sunt curioasă ce ar face Andrei după ce a aflat toate astea.
Finalul a fost așteptat și fericit. Frumos. Multă dragoste.

A fost o călătorie fascinantă, halucinantă. Cred că am descoperit și eu alături de Andrei unele lucruri. Cred că e visul oricărui om, măcar în mod inconștient, să poată afla atâtea lucruri, să depășească esența lucrurilor, să se contopească cu ele. Sunt multe teorii la care m-am gândit și eu. Nu e deloc o poveste clișeică, nu pot spune că sunt impresionată de carte pentru că deja mă așteptam la ceva perfect. E foarte diferită de orice am citit până acum. Citiți-o cu atenție, nu faceți greșeli de muritori de rând. Încercați să înțelegeți că nu avem nevoie de o carte magică pentru a fi noi înșine. Și că e nevoie de sacrificii, multe sacrificii pentru a ajunge acolo. Îmi vine în minte citatul că nu știi ce e adevărata libertate până nu ai avut și ai pierdut tot ce ți-ai dorit vreodată (Chuck Palahniuk, Fight Club, bănuiesc).

O experiență foarte intensă. 5/5, bineînțeles. Sper să ajung și eu acolo într-o zi.

(mulțumesc autorului pentru copie)

img_1286

About Vanillahz 9 Articles
Tanara autoare debutanta la editura Herg Benet. Adolescenta pasionata de carti si lumea literara.

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. „Malad” – impresii și recenzii de carte | herg & co.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*