Recenzie Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald

Nu prea citesc cărți de dragoste de obicei. Totuși din când în când îmi zic că trebuie să îmi îmbunătățesc cunoștințele de cititor și astfel aleg câte un roman popular precum Marele Gatsby. Am auzit multe despre această carte și chiar am întâlnit-o și atunci când citeam alte romane în care personajele făceau trimiteri către această carte. Am mai citit-o și pentru că e una din cărțile ce trebuie citite într-o viață.

Auzind atât de multe ori de această carte, mi-am comandat și eu cartea de pe Libris iar săptămâna aceasta am citit-o în trei zile. Poate că trebuia să îmi ia și mai puțin timp deoarece este o carte care se citește foarte ușor și probabil e una dintre cele mai plăcute lecturi ale mele de până acum.

Nu pot spune că m-a fascinat într-un fel această carte însă a fost o lectură foarte plăcută. E probabil genul de roman pe care îl citești doar pentru a cunoaște noi lumi cu noi personaje care trăiesc alte vremuri. Cel puțin așa a fost în cazul meu.

Să trecem însă la acțiunea cărții. Romanul îi are în prim plan pe Nick, care este și cel care ne prezintă întreaga acțiune fiind astfel povestitorul romanului, vecinul său foarte bogat Gatsby, verișoara sa Daisy și soțul său Tom precum și o tânără pe nume Jordan, de care Nick se îndrăgostește pentru o vreme.

Mi s-a părut interesant faptul că deși Nick este personajul prin ochii căruia vedem întreaga acțiune, în subiectul romanului el nu este un personaj foarte important ci doar contribuie la încercarea refacerii unei foste iubiri.

Pe scurt, Gatsby se pare că este un fost iubit al verișoarei lui Nick și după ceva timp de când nu s-au mai văzut și nu au mai vorbit, timp în care Daisy și-a refăcut viața și s-a căsătorit cu Tom, dorește să se întâlnească și să-și continue povestea de iubire începută demult și terminată brusc din cauza războiului. Totuși după cum bine știți din viața de zi cu zi, este foarte greu să aduci trecutul în prezent așa că în jurul acestei povești de iubire se învârte și cartea intitulată Marele Gatsby.

Sincer să fiu, nu mi-a sărit în ochi niciun citat anume pe care să îl includ în acest articol așa că va fi prima recenzie fără citate. Totuși ofer o concluzie obținută după ce am citit această carte și anume faptul că iubirea netrăită la timp, nu poate fi reluată niciodată. Așa e?

Mi-a plăcut foarte mult și stilul autorului F. Scott Fitzgerald care a reușit să îmi creeze o imagine foarte bine dezvoltată asupra aspectului personajelor, a caselor precum și a tuturor celorlalte imagini descrise în detaliu.

Recomand această carte tuturor celor care vor să citească o carte frumoasă în weekend, în autobuz sau oriunde altundeva deoarece este o lectură foarte plăcută și ușoară totodată.

recenzie marele gatsby

 

About Adi 203 Articles
Sunt un tânăr de 20 de ani care ar citi romane polițiste o zi întreagă fără să se plictisească sau să obosească, înnebunit după reducerile de cărți pe care le urmăresc zilnic, colecționar de semne de carte și blogger pe AdrianBolocan.Ro.

4 Comments Posted

  1. Deși îmi place Fitzgerald, nu aș spune că Marele Gatsby este cel mai reușit roman al său. Mai bune mi s-au părut Blândețea nopții sau Cei frumosi si blestemati.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*