Recenzie Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupery

Există cărți care, dincolo de simplitatea aparentă, țin ascunse după cortina cuvintelor adevărate lecții, pe care puțini au curajul, răbdarea și, poate, intuiția de a le desluși sau, mai ales, de a și le însuși. O astfel de carte este și „Micul Prinț”, purtând semnătura (și chiar destinul) scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry,…o poveste despre și cu un om mic, dar cu un suflet imens.

Se spune că o carte, pentru a fi cu adevărat înțeleasă, trebuie citită în toate cele trei etape ale vieții: copilăria, adolescența și maturitatea, pentru că mesajul se va reflecta de fiecare dată altfel. Același lucru mi s-a întâmplat în ceea ce privește povestea Micului Prinț. La prima lectură, în clasele primare, încercam să deslușesc motivul pentru care doamna profesoară se arăta fascinată de carte. Întrebarea a persistat și, ceva mai târziu, am ajuns să țin din nou în palme opera. Firul povestirii, personajele, stilul mi se întruchipau cu totul și cu totul altfel. Am început să înțeleg, citind printre rânduri, intenția autorului, aceea de a trezi în cititor spiritul tânăr, de a-l convinge de permanenta existență a copilului din sine. Era o vreme în care, poate, uitasem că întotdeauna voi fi copil. „Micul Prinț”, însă, a pus în mine, iremediabil, această lecție, devenită certitudine, transformându-se în lectura mea preferată. După ani de când mă zbăteam între a abandona încercarea de a înțelege și a întreba pe alții de ce ar trebui să o apreciez , mă regăsesc în ipostaza de a reciti cu fiecare ocazie „Micul Prinț”, descoperind mereu alte și alte înțelesuri.

Scrierea în discuție prezintă întâlnirea dintre naratorul-personaj (un aviator-profesie pe care, de altfel, o avea și autorul) și un omuleț care locuiește pe o planetă, alături de o floare „captivă” într-un glob de sticlă, față de care poartă o grijă deosebită.

Florile sunt plăpânde. Şi neştiutoare. Se apără şi ele cum pot. Se cred nemaipomenite cu spinii lor.

Floarea, singura prietenă a Micului Prinț, avea să îi transmită acestuia lecții, pe care el nu le va înțelege, astfel că va porni în căutare de răspunsuri prin Univers. Pe rând, personajul descoperă diverse planete, fiecare guvernată de câte un tip uman. Va cunoaște un împărat înțelept,un om care obișnuia să bea prea mult, un altul pasionat de știință, un om care aprindea și stingea un felinar în fiecare minut. Ajuns pe Pământ, Micul Prinț va descoperi cât de „ciudați” sunt oamenii, se va împrieteni cu o vulpe care îi va explica despre legăturile dintre ființele umane,realizând cât de fericit este pe mica sa planetă și, mai ales, cât de greu este să îi convingi pe adulți de faptul că „au fost și ei cândva copii”, iar copilul de odinioară încă mai respiră în sufletele lor. 

 

-Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim! zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.

Ceea ce cântărește cu adevărat, în afară de călătoria băiețelului până atunci solitar, izolat undeva în Univers, este reprezentat de cugetările acestuia, care îl vor amprenta pe aviator. Între cei doi se va naște o puternică prietenie, pe care nici măcar plecarea Micului Prinț (care și-a lăsat corpul pe Pământ, fiind prea greu pentru a-l lua înapoi) nu o va slăbi. Înțelepciunea eternului copil transformă cartea într-o adevărată lecție de viață, imposibil de dat uitării, prin îmbinarea filosofiei cu un stil lejer, accesibil.

În afară de minunatele mesaje pe care le conține, cartea uimește prin ilustrațiile create chiar de autor, pretext pentru a susține morala poveștii.  De exemplu, în primul capitol scriitorul redă un șarpe boa care a înghițit un elefant, dar pe care toți adulții familiei îl percep drept o pălărie, ocazie cu care Exupéry va afirma:

Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii.

Aparent o poveste pentru copii, în realitate o carte de mare complexitate în ceea ce privește mesajul dorit a fi transmis, dar, mai presus de asta, înțeles și însușit de cititori, pentru că în spatele fiecărui cuvânt se află un simbol, o aluzie, o semnificație. Sensibilitate, filosofie, desen, inocență…sunt doar câteva dintre cuvintele care pot descrie, la scară infimă, „Micul Prinț”. Celor care abia iau contact cu această scriere, dar și celor care îl iubesc deja pe Micul Prinț, le recomand ediția aniversară de la editura Rao, ce, dincolo de povestea în sine, cuprinde informații despre viața autorului, câteva chei de lectură, mărturii ale celor care l-au cunoscut pe Exupéry, și alte date legate de geneza operei.

Recomand această carte îndeosebi adulților, pentru a învia copilul din ei înșiși, pentru a descoperi un destin și o lecție de viață pentru o viață.Personal,nu știu dacă vreodată voi avea puterea de a înțelege și de a aplica într-adevăr ceea ce Exupéry a ascuns dincolo de firul narativ, însă, cu siguranță, niciodată nu voi uita că:

Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii.

Asta vă îndrum și pe voi să faceți!

recenzie micul print

About Dayana 17 Articles

Elevă, adolescentă, viitoare profesoară de română, dar dincolo de toate, iubitoare de literatură. Citesc și creez în speranța că, într-o bună zi, oamenii vor lua în serios ceea ce doresc să transmit și, asemenea unui „Mic Prinț” voi reuși să le schimb viața.Iubesc mai ales cărțile care cuprind și o parte de filosofie, de psihologie, cărțile cu personaje si mesaje puternice, inedite.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*