Recenzie Pescarusul Jonathan Livingston de Richard Bach

Am iubit întotdeauna cărțile care nu își dezvăluie ușor semnificația, lăsându-i cititorului responsabilitatea de a „săpa” în căutarea adevăratului mesaj. Nu trebuie să uităm, însă, că literatura, deși are matematica ei, oferă libertate, astfel că avem șansa de a interpreta ceea ce citim în funcție de emoții, experiență și, nu în ultimul rând, de bagajul cultural cu care ne avântăm în lumea livrescului. „Pescărușul Jonathan Livingston” poate fi privită drept o carte banală, pentru că nu spune nimic. În realitate, însă, ea ascunde multiple semnificații, mai mult sau mai puțin accesibile cititorului neinițiat.

Am primit cartea acum trei ani, drept răsplată din partea profesoarei mele de română pentru „determinare”. Am citit-o îndată, din curiozitate, dar mai ales din iubire față de cea care îmi deschisese poarta spre creație. Eram sigură că este o carte bună, tocmai pentru ca ea mi-o oferise. Am fost dezamăgită și, pentru o bună perioadă, nu m-am mai aplecat asupra ei. Eșecul descoperirii mesajului ne-a îndepărtat.„Înțelepciunea” vârstei m-a făcut zilele trecute să recitesc micul roman de numai 92 de pagini. Ținând cont de formatul cărții și de cele câteva pagini cu ilustrații, cartea este, într-adevăr, scurtă, fapt care face ca lectura să nu dureze mai mult de o oră. După această întâlnire secundă, am înțeles, pe de o parte, de ce mi-a fost dăruită, iar, pe de altă parte, de ce se bucură de un atât de mare succes în străinătate, fiind, se pare, „a doua cea mai citită parabolă modernă” (Humanitas).

Richard Bach prezintă destinul pescărușului Jonathan, care, spre deosebire de celelalte păsări din Stol, are idealuri mărețe.

Cei mai mulți pescăruși nu caută să învețe decât elementele de bază ale zborului-cum să ajungă de pe mal până la hrană și înapoi.Pentru cei mai mulți pescăruși, nu zborul contează, ci hrana. Dar pentru acest pescăruș, zborul era totul, nu hrana.

Când a fost chemat în Consiliu, Jonathan se aștepta să fie felicitat pentru impecabila tehnică de zbor și pentru viteza pe care o atinsese cu greu. Dar, văzându-se în „Centru”, a realizat că îl așteaptă o condamnare și, cel mai rău, o excludere…lucru care s-a și întâmplat. Pescărușul, acum un proscris, avea să își petreacă restul zilelor izolat de stol, până când, doua păsări asemenea lui, dar cu mult mai strălucitoare, au venit, purtându-l dincolo de Pământ, în Ceruri.

-(…)se poate mai mult, Jonathan. Pentru că te-ai desăvârșit. Ai terminat o școală, acum e timpul să începi alta.

În noua existență, Jonathan va cunoaște mentori și își va perfecționa zborul, ajungând, la rândul său, profesor pentru alți pescăruși pe care îi va lua chiar din Stolul care, cândva, îl renegase. Proscrișii asemenea lui învață una dintre cele mai importante lecții ale „zborului” lor, pe care, subtil, autorul îl adresează cititorului:

Fiecare dintre noi este, în adevăr, o idee a Marelui Pescăruș, o idee de libertate, le spunea Jonathan seara, pe plajă, și zborul perfect este numai un pas în direcția exprimării adevăratei noastre naturi. Trebuie să înlăturăm tot ce ne poate limita.

Pentru ceea ce pare o putere extraordinară, cât și pentru gestul său de a ierta cârdul care aproape că l-a ucis , Jonathan va fi privit ca un ales, ca „fiul Marelui Pescăruș”. De aici, întreaga semnificație cu tentă religioasă, filosofică a operei…cel puțin așa cum am interpretat-o și, totodată, cum am înțeles-o eu. Dar, pentru că eu am avut privilegiul de a nu avea niciun indiciu asupra mesajului și pentru că vreau să vă las liberi să îl înțelegeți singuri, nu vreau să explic simbolurile și aluziile din roman. Cu toate acestea, dacă aveți curiozitatea și răbdarea de a citi, mi-ar plăcea să îmi scrieți cum ați interpretat voi opera și, poate, vă voi dezvălui și eu ideea mea.

O carte cu esență, dar al cărei sfârșit, cred eu, a fost prea brusc. Mi-ar fi plăcut ca autorul să insiste puțin asupra anumitor idei și întâmplări, fără a da impresia că l-a cuprins „plictiseala”. Cu toate acestea, cartea rămâne o poveste înțeleaptă, întrucâtva tristă, dar inteligent scrisă, despre ființa care tinde să își depășească limitele, idealurile sale prea mari pentru o lume prea mică îndepărtând-o de semeni.