Recenzie Portocala mecanică – Anthony Burgess

Cred că nu sunt singura care s-a apucat de această carte cu gândul la Echipa Națională de Fotbal a Olandei și nici unica tentată să renunțe, după primele două pagini.

Romanul începe cam așa :

 „Ei, și care va să fie mișcarea ? Eram eu, adică Alex, și ai mei trei gășkari Pete, Georgie si Moho, care era chiar mohorât, și stăteam noi în Lactobarul Korova, zdrobindu-ne răzdoacele cum să ne umplem acea seară de iarnă, puiankă de lele sălbatică, rece și neagră, dar în același timp uscată.”

 Continuând, am găsit în câteva fraze o mulțime de cuvinte incomprehensibile. Oricât aș fi scormonit în memorie, cuvinte ca “ malenki “, “grovi”, “ruka”, “golovan”, “horrorshow”, “tolcafteală”, “dievușkă”,  nu se regăseau în vocabularul meu. Am suspectat că traducerea e greșită, așa că m-am documentat și am aflat că autorul a inventat un limbaj nou pentru acest roman, și anume limba “nadțatilor”. Perseverând, pentru că, odată intrată în horă, mă ambiționez să joc până la capăt, am început să mă obișnuiesc cu limbajul, să-l decodific și, surprinzător, să-mi placă din ce în ce mai mult, de la pagină la pagină.

Să începem cu începutul. « Portocala mecanică » este opera de referință a lui Anthony Burgess, identificabilă cu numele autorului, ceea ce i-a trezit nemulțumiri acestuia, ecplisându-i celelalte opere, unele mai valoroase decât aceasta, în opinia lui. Este o satiră distopică a societății britanice din anii ’60, care dezbate teme ca : libertatea de a alege, binele și răul ca fețe ale aceleiași monede, din perspectiva unui tânăr obsedat de sânge și adrenalină.

Titlul, nu are, evident, nicio legătură cu Naționala de Fotbal a Olandei. Este, în opinia mea, un oximoron, menit să evidențieze nefirescul asocierii, iar la nivel metaforic, sugerează faptul că o ființă umană care își pierde capacitatea de a alege între bine și rău, ajunge o mașinărie, devenind astfel la fel de nenatural ca o portocală mecanică.

Narațiunea se face la persoana I, de către personajul principal însuși, cu un limbaj propriu, dialectal. Așadar, actiunea se concentrează în jurul lui Alex, un adolescent rebel, care, împreuna cu trei « gășkari », formează o trupă de huligani, obsedați de violență. Fac o sumedenie de fapte reprobabile și condamnabile: se droghează, fură, beau, bat, violează, totul dintr-o plăcere patologică. Punctul culminant îl reprezintă o crimă, în urma căreia, trădat de tovarăși, Alex este singurul condamnat la închisoare. Aici, fiind un împătimit al muzicii clasice, se apropie de preotul închisorii, care ii permite să pună muzică pentru detinuți. Nutrește o dragoste absolută și deviată pentru Beethoven și Mozart.

În urma unui incident din inchisoare, este obligat să joace rolul de cobai într-un experiment, menit să-l transforme într-un individ model pentru societate. Mai exact, luând o medicamentație impusă, era obligat să vizioneze filme agresive și crude, lucru care ii crea o stare de rău fizic și era menit să-l vindece de violență.

„Am început să simt că mi se face rău. Aveam parcă dureri peste tot, și simțeam că imi vine să vărs și în același timp nu vărsam și am început să mă sperii, Fra, strâns legat cum eram de scaunul ăla.”

Bazându-se tot pe violență, era de așteptat ca acest test să dea greș.

Alex ajunge o legumă care face bine nu din proprie inițiativa, ci pentru că nu are încotro.

„A încetat să fie răufăcător, dar a încetat și să fie o creatură capabilă de alegere morală.”

Una dintre consecințele dramatice ale acestui experiment este aceea că ajunge să nu mai suporte nici muzica clasică, deoarece creierul lui spălat o asocia cu violența, întrucât îi provoca plăcere în trecut. Din această cauză ajunge, pe un fundal muzical, intolerabil acum pentru el, la o tentativă de suicid.

După o nouă spălare a creierului, menită de data aceasta să-i redea răutatea, el se întoarce la vechiul stil de viață, dar descoperă, treptat, că violența nu-i mai face plăcere și începe să conștientizeze că doar o familie l-ar împlini în viitor.

Așadar, în mod natural, neconstrâns, Alex descoperă, pe propria piele, că esența ființei umane stă în posibilitatea de a alege singur între bine și rău, liberul-arbitru fiind o temă importantă în roman. Finalul este unul moralizator : nicio condiționare externă nu te poate influența, cât timp dorința de schimbare nu vine din interior. Un om este bun pentru că alege în mod deliberat să nu facă rău ; un om nu este bun dacă este constrâns, prin orice mijloace, să facă bine.

Celelalte personaje apar în general pentru a ilustra tema trădării, care este și ea predilectă în roman. Cei trei tovarăși ai lui : Moho, Pete și Georgie se dezic de el, când le este descoperită crima, acuzându-l. La ieșirea din închisoare, este respins chiar și de părinții lui, Ta și Ma, în favoarea unui străin. Chiar și scriitorul la care se refugiază, îl îngrijește doar cu intenția ascunsă de a-l transforma în mascota partidului din care face parte.

Nu lipsește nici umorul în economia operei. Acesta se datorează atât limbajului (jargonului) adolescentin, dar în același timp e stilul operei, nu e un efect secundar, poate și din dorința autorului de a proteja cititorul și de a îndulci monstruozitatea faptelor în sine. În același timp, limbajul leagă cititorul de personaj, fîcându-l simpatic pe acesta din urmă. Umorul placat pe niște fapte abominabile e o realizare extraordinară, demnă de măiestria scriitorului

Dacă mai punem la socoteală și faptul că, la terminarea romanului am fost curioasă să vizionez și fimul, în condițiile în care eu nu sunt cinefilă, iar ecranizările îmi lasă mereu un gust amar, neridicându-se niciodată la înălțimea cărții, cred că e evident ce impact a avut asupra mea.

Este inevitabil ca la terminarea cărții să nu ne punem o serie de întrebări : Ce e libertatea ? Ce este violența ? Putem să fim buni, fără să fim răi, sau viceversa ? În ce mod înteleg tinerii exercitarea libertății ? Dacă omul este privat de posibilitatea de a comite violență, este automat o ființă mai bună ?

„S-ar putea să nu fie frumos să fii bun. S-ar putea să fie îngrozitor să fii bun. […] Oare ce vrea Dumnezeu ? Vrea să fii bun sau să alegi să fii bun ? Oare un om care alege să fie rău ar putea fi într-un fel mai bun decât un om căruia i se impune să fie bun ?”

Cumpara aceasta carte

Articol scris de către Roxana pentru concursul de recenzii.