La începutul acestui an, am citit un volum de poezie, Cu tine nemărginirea-Raport către Don Quijote (Editura Smart Publishing, 2017), în cuprinsul căruia unul dintre coautori, Cosmin Neidoni, mărturisește că își imaginează viața ca o pendulare între două figuri, Don Quijote și Sancho Panza. Omul, în opinia lui, are două chipuri – ale celebrelor personaje, iar dacă unul i-ar fi luat, ar deveni un om mutilat. Să sperăm că mai există oameni care cred în visuri, asemenea lui Don Quijote, luptând cu morile de vânt pentru susținerea unei idei, pentru apărarea unor principii morale. Ei TREBUIE să existe! Sunt acei oameni
frumoși despre care același autor scrie în recentul său volum, Viața la 40 de ani, apărut la editura Libris Editorial din Brașov: „Ce frumoși sunt oamenii care cred în semeția unui vis având curajul donquijotesc de a se lua la trântă cu toate morile de vânt și care, având prieteni, un fel de scutieri ai speranței lor, extrag frumusețea vieții din substanța nevăzută a unei himere”. Cosmin Neidoni demonstrează că încă mai crede în Don Quijote, în Sancho Panza, în romantism, în vise, în iubire.
În timpul parcurgerii volumului Viața la 40 de ani am avut sentimentul că, de fapt, citesc în sufletul autorului, că îi „văd” lumina, de unde provine cu siguranță curajul de a elibera acele destăinuiri care, de multe ori, iau forma unor cugetări cu valoare aforistică. Poate că unii cititori vor avea obiecțiuni, pentru că până la urmă în totul există o doză de subiectivism, dar dacă vor pătrunde cu atenție și maturitate în propriul interior vor fi nevoiți să accepte impactul rândurilor scrise de Cosmin Neidoni.
În volumul de eseuri Viața la 40 de ani, autorul ne împărtășește credința sa în iubire, în iubirea de oameni, amintindu-ne de confucianiștii care situau în centrul gândirii lor omul, privit în legătură cu ceilalți, noțiunea de omenie, de generozitate stând la baza filosofiei confucianiste. Pentru el, datoria omului este aceea de a lumina viața celorlalți, de a trece prin propria existență cu seninătate și pe propriile picioare.
Cartea dovedește experiența de viață a autorului, analizată în detaliu, cu meticulozitatea și profunzimea care decurg și din pregătirea sa în domeniul filosofiei, pentru a extrage învățături necesare unora mai puțin capabili de a aprofunda, de a înțelege, de a se înțelege. Nimic nu vrea să ascundă din toate cele asimilate, dorind să fie de ajutor; astfel, concepe o listă cu lecțiile învățate pe parcursul propriei vieți, chiar un decalog al seninătății.
Cosmin Neidoni pledează, într-o formă aproape poetică, pentru înțelegere între oameni, pentru bunătate, pe care o consideră cea mai de preț calitate, definind omul cu adevărat puternic. Nu crede în căsnicia perfectă, dar crede că, la un moment dat, aceasta presupune răbdarea celor doi soți de a se regăsi și a se reinventa pe ei înșiși, de a se redescoperi unul pe celălalt, cu blândețe, cu dăruire, iertând.
„O mare dragoste se salvează pe sine, ieșind de sub capriciile nevoii de a triumfa, atunci când se transformă în prietenie, altfel e perisabilă.”
Sau:
„Prietenia este locul unde îți poți petrece, fără teamă, infinitul.”
Volumul este o invitație de a trăi frumos, de ne bucura de fiecare clipă, de a găsi echilibrul și seninătatea, de a ne cunoaște pe noi înșine, de a iubi, de a ajuta oamenii, de a visa și de a nu-și abandona visurile. Ne îndeamnă să renunțăm la vanitate, să nu ne lăsăm posedați de lucrurile pe care le avem, să găsim splendoarea vieții în cele mai simple activități, chiar și în simpla admirație a unui apus de soare. În opinia autorului, sensul vieții constă în bucuria de a-i întâlni pe cei dragi – „edificiul nostru afectiv”, în bucuria de a trăi simplu și în acord cu noi înșine.
Parcurgând Viața la 40 de ani, bărbații pot afla multe despre femei. Femeile știu deja! Dar, cu siguranță, vor fi fericite să constate că există un bărbat care le înțelege, le respectă și cunoaște secretul unei relații de durată între un bărbat și o femeie. Cosmin Neidoni își exprimă cu multă sensibilitate și delicatețe părerea despre femeia la 30 de ani, la 40 de ani, iar concluzia care se desprinde este că frumusețea femeii nu are legătură cu vârsta, că viața ei poate începe oricând, iar toate acestea sunt în strânsă corelație cu iubirea. „O femeie, atunci când se știe iubită, este, în pofida fragilității ei și a tuturor slăbiciunilor, o femeie puternică. Rațiunea de a fi a femeii este sentimentul că poate răspunde cu infinită dragoste, dragostei noastre.”
Autorul, aflat el însuși la 40 de ani, declară că este, ca bărbat, „suma femeilor întâlnite”, și se străduiește să răspundă la întrebarea ce vor femeile. Înțelege infinita putere a dragostei asupra lor, nevoia de a se simți protejate, de a se simți în siguranță, de a fi respectate. „O femeie frumoasă în mod absolut nu există, dar știu că orice femeie poate radia atunci când este apreciată și admirată și înțeleg că, de la un anumit punct, frumusețea unei femei are de a face și cu abilitatea bărbatului de a proiecta asupra ei un nimb senin de echilibru, tandrețe și calm.”
După ce „radiografiază” viața la patruzeci de ani, iată concluzia la care ajunge, în eseul intitulat Viața la 40 de ani: „În ciuda unei neliniști de ordine metafizică, în pofida aproape constantă a perplexităților de fiecare zi, îmi rămâne așezarea unei concluzii ferme – viața nu este o invitație la vals sau o promisiune a fericirii, este, mai degrabă, arta de a ști să aștepți soarele, cu răbdare, în mijlocul celei mai întunecate furtuni”.
Raportându-se la el însuși, mai precis, la experiența sa de viață și ținând cont de cunoștințele dobândite pe parcurs, Cosmin Neidoni, are generozitatea de a adăuga literaturii române pagini scrise cu măiestrie, cu deosebită sinceritate, într-o formă atrăgătoare, care au forța de a emoționa cele mai insensibile suflete. Nu rămâne decât să fie citite, pentru că așa cum scrie autorul – „Cărțile și călătoriile sunt cele mai frumoase moduri de a cunoaște lumea și pe tine însuți”.
Leave a Reply