Citind comentariile voastre, am descoperit o întrebare venită din partea lui Marci:„Care sunt cărțile care v-au fascinat în copilărie?”. Și, cum nimeni nu îi răspunsese în acel moment, m-am hotărât să vă prezint o listă de lecturi dragi mie, pe care le păstrez în suflet drept o amintire a celor dintâi „întâlniri” cu literatura și pe care, în pofida timpului scurs, le iubesc încă.
1.„Copiii lămpii fermecate”-P.B.Kerr: Am trăit vremurile generației „Harry Potter”, în care toți copiii de vârsta mea (sau aproape toți) erau înnebuniți după aceste filme, respectiv cărți, dar eu am fost una dintre excepții; niciodată nu am fost atrasă de toată această poveste care a cucerit milioane de oameni. În schimb, am avut o „alternativă”, în sensul în care m-am îndrăgostit iremediabil de o serie mai puțin cunoscută, dar, pentru mine, cu mult peste cărțile lui J.K.Rowling: „Copiii lămpii fermecate”. Primul volum l-am primit de la tatăl meu și am fost dezamăgită pentru că era o vorba de o carte SF, iar eu nu eram (și nu sunt) o împătimită a genului. Cu toate acestea, am citit volumul și, într-o adevărată disperare, le-am „vânat” pe celelalte. Din nefericire, nu am toată seria, pentru că timpul nu mi-a mai permis să le citesc, m-am orientat spre alte lecturi și, când mi-am dorit să mă întorc asupra ultimelor volume, nu le-am găsit. Acum cărțile sunt disponibile pe Libris (ce bine ar fi fost dacă aș fi știut de el pe vremea aia!), la un preț cu mult mai accesibil față de prețul la care le-am achiziționat eu cu ani în urmă. Cartea urmărește aventurile gemenilor John și Philippa Gaunt. În timpul unei operații de scoatere a măselelor de minte, aceștia îl cunosc (în vis) pe unchiul lor, Nimrod,care îi invită la Londra pentru a-și petrece vacanța de vară. În timpul excursiei lor, acesta le va spune că, asemenea lui, sunt djini și trebuie să plece la Cairo pentru a învăța cum să își folosească superputerile. De aici, izbucnește o serie lungă de aventuri împotriva spiritelor malefice. Timpul mi-a cam șters din memorie detaliile. Cert este că romanele lui Kerr sunt o lectură plăcută, ușoară (îmi amintesc și acum cât de repede le citeam, deși au sute de pagini), antrenantă prin prisma suspansului și a tuturor evenimentelor neașteptate care intervin.
2.„Răpit de pirați”-R.L.Stevenson: Romanul surprinde povestea tânărului David, care, după ce este trădat de familia sa, ajunge prizonier al piraților, aceștia dorind să îl vândă ca sclav. Cartea prezintă numeroase aventuri peste care tânărul trebuie să treacă în drumul său spre maturizare și, totodată, spre dobândirea moștenirii care i se cuvine. Am rămas impresionată, pe atunci, de sensibilitatea anumitor scene și de emoțiile date de destinul lui David, ajungând să compătimesc personajul, pe care, în mintea mea, îl asemănam în permanență cu Remi („Singur pe lume”). Cred că întocmai această „milă” față de personaj m-a făcut să îndrăgesc atât de mult cartea.
3.„Povestea lui Despereaux”-Kate DiCamillo: Micul roman al scriitoarei americane este una dintre acele cărți la care mă întorc periodic, deslușind mereu noi și noi lecții, iubind-o tot mai mult cu fiecare lectură. Am urmărit și filmul, dar, din punctul meu de vedere, cartea este superioară, în pofida animațiilor simpatice din transpunerea cinematografică. Romanul prezintă, după cum indică și titlul, destinul lui Despereaux, un șoricel aparte, atât prin prisma aspectului fizic (are urechile foarte mari), cât și prin prisma aspirațiilor și a calităților sale: iubește să citească, vrea să ajungă erou și se îndrăgostește de o prințesă. Pe unele dintre personaje ai tendința de a le judeca, însă pe parcursul lecturii le descoperi destinul și, astfel, îți explici atitudinea și stările lor prin prisma trăirilor, a dezamăgirilor și experiențelor marcante. Despereaux este, de departe, cel mai bine conturat personaj, model al ființei care vrea să își depășească pe cât posibil condiția și să înfrunte prejudecățile celorlalți. Este un personaj extraordinar care uimește, deoarece, dincolo de dimensiunile sale reduse, se află un suflet enorm, o ambiție ieșită din comun, o luptă cu și pentru sine, pe care șoricelul o câștigă. O carte pe cât de adorabilă, pe atât de plină de înțelepciune. Înțelepciune pe care, poate, am descoperit-o mult mai târziu și nicidecum în vremea copilăriei…
4.„Vrăjitorul din Oz”- L.Frank Baum: Cine nu a auzit de povestea lui Dorothy și a neobișnuiților săi prieteni:Leul fricos, Sperietoarea de ciori căreia îi lipsește creierul, Omul de tinichea fără inimă? Călătoria lor spre Orașul de Smarald, unde fiecare vrea să ajungă pentru a cere misteriosului Vrăjitor din Oz să le ofere ceea ce își doresc se va transforma într-o aventură, în urma căreia, toți descoperă că, de fapt, au ceea ce pare a le lipsi. O poveste care își are farmecul ei în copilărie, dar care capătă multiple semnificații când este (re)parcursă de un cititor inițiat.
5.Basme- H.C. Andersen/Frații Grimm: Asemenea oricărui copil, primii pași în universul ficțiunii s-au bazat pe basmele maeștrilor Andersen și Grimm, a căror imaginație ne-a purtat pe fiecare în lumi miraculoase, oferindu-ne ocazia de a descoperi personaje pe care, apoi, le-am îndrăgit, ținuturi în care am visat să călcăm, balauri pe care ne doream să îi înfruntăm. Cu siguranță, basmele lor mi-au marcat copilăria și, privind în prezent, m-au influențat în drumul pe care am ales să îl urmez, îmbogățindu-mi imaginația și, în același timp, deschizându-mi pofta de citit.
Acestea sunt doar câteva dintre lecturile copilăriei mele. Acum că m-am întors asupra lor, devin nostalgică pentru că ele sunt dovada evoluției mele și reprezintă începuturile mele ca cititor. Care sunt cărțile care v-au marcat copilăria și cât de importantă este, pentru voi, întoarcerea la ele? Îmi propun să discutam, într-o postare viitoare, despre utilitatea recitirii lor. Până atunci, însă, aștept răspunsurile voastre.
Leave a Reply