Clopotele scrisă de Richard Harvell este prima care pe care am câștigat-o vreodată. Aceasta a ajuns în mâinile mele după un concurs realizat de către Rock Fm, pe pagina lor de Facebook. Fiind prima carte câștigată am citit-o cu mare drag și pe răsuflate datorită firului epic ușor de parcurs.
Richard Harvell nu este un autor foarte cunoscut cu toate că romanul său intitulat „Clopotele” poate fi considerat unul de succes. Acesta s-a născut în Statele Unite ale Americii însă acum trăiește în Elveția. Acesta scrie articole pentru reviste atât din Elveția cât și din Anglia iar de curând a mai publicat câteva nuvele în publicațiile Massachusetts Review, Artisan și First Class.
Clopotele este singurul roman scris de către Richard Harvell. Totuși acesta recunoaște faptul că pregătește un al doilea roman în care acțiunea se petrece în Franța lui Voltaire. În România aceasta a fost publicată în anul 2011 de către editura Litera, până în prezent fiind publicată în 13 țări. Totuși în România încă nu este disponibilă varianta cartonată ci doar cea broșată.
Cartea are un număr de 464 pagini și este structurată sub forma a trei acte împărțite în douăzeci și cinci de capitole de întinderi mici, marcate cu cifre romane. Titlul face trimitere la locul de unde pornește acțiunea, și anume clopotnița unde se naște personajul principal botezat mai târziu Moses.
„-E doar un băiat, a zis uriașul și s-a aplecat, mi-a cuprins coastele cu ambele mâini, apăsându-mi inima cu degetele mari. Mâinile lui erau calde și moi, dar totuși fiecare mușchi mi s-a încordat. M-a ridicat utiându-se la mine așa cum un cioban ar cerceta un ied. Eram complet dezbrăcat, spălat de râu. Cum te cheamă?
Nu i-am răspuns. De fapt, nu știam să răspund – sătenii nu-mi spuseseră niciodată decât „băiatul Froben” sau „copilul idiot”. M-am ținut tare sperând că o să mă lase jos și o să pot fugi s-o găsesc pe mama. A ridicat din umeri.
-Păi Moses e un nume destul de bun pentru băieții care înoată în râu. Pe mine mă cheamă Nicolai. Iar lupul ăsta e Remus. Suntem călugări.”
Cam așa începe aventura personajului principal numit acum Moses, un băiat furat de la mama sa – o femeie considerată a fi nebună despre care nu se mai vorbește pe parcursul romanului. Acesta îi însoțește pe călugări la mănăstirea unde nu are chiar cea mai călduroasă primire. Totuși situația sa se schimbă atunci când Ulrich, dirijorul corului abației, îi descoperă adevărata sa valoare. Prin intermediul acestuia Moses devine un băiat foarte apreciat în abație chiar și de către Abate. Totuși talentul său nu îi oferă numai beneficii ci are și de suferit din cauza talentului său de a cânta astfel încât pe parcursul romanului personajul refuză să mai vorbească. O altă abilitate a lui Moses este auzul care îl ajută la un moment dat să meargă prin întuneric folosindu-se doar de urechi. Totodată precum putea să oprească timpul cântând la fel putea să meargă fără să facă absolut niciun zgomot.
„Eram fantoma tăcută a orașului, bântuiam străzile și casele, adunam toate sunetele în afară de ale mele, căci eu nu scoteam nici unul. Eram mai mulțumit decât fusesem vreodată de la izgonirea prietenilor mei.”
Întreaga acțiune ni se prezintă prin ochii personajului principal Moses. Acesta este aproape să cunoască moartea însă o evită, apoi dă piept în piept cu succesul, cu iubirea iar mai apoi cu dezamăgirea și dorința de răzbunare.
Am parcurs ușor această carte, doar în câteva seri în care am citit în parc. Povestea este una captivantă iar autorul are abilitatea de a te pune în locul personajului împreună cu toate sentimentele acestuia.
Mi-a plăcut această carte deoarece în liceu, cu vreo doi ani în urmă, citisem o carte care mie mi se pare foarte asemănătoare. Este vorba de „” de Patrick Suskind, carte citită în urma unei recomandări venite din partea profesoarei de psihologie. Mai exact, personajele principale din cele două cărți sunt asemănătoare deoarece fiecare are câte un simț foarte bine dezvoltat, auzul în „Clopotele” și mirosul în „Parfumul”.
Concluzie
-
Nota noastră: - 9/10
9/10
Summary
Recomand cartea tuturor celor care vor să evadeze din viața de zi cu zi și să fie introdus într-o poveste care te face să te bucuri dar și să te întristezi.
„romanul său intitulat Clopotele poate fi considerat unul de succes. „
Multumesc, initial fusese opera iar apoi am inlocuit cu roman insa am uitat sa editez si restul frazei.
Pare interesanta.Totusi,despre ce e Parfumul ?Ma tot tenteaza numele asta.Poti raspunde aici sau in privat pe facebook. :*
Am citit-o acum ceva mult timp insa este despre un copil care in timp ce creste devine obsedat de parfum si incearca sa creeze un parfum care sa imite orice miros. Merita citita.
Acţiunea romanului are loc în Franţa secolului XIII.Un tânăr din oraşul Grasse este adus în piaţa publică pentru a fi executat în faţa mulţimii furioase.După acest moment urmează retrospectiva vieţii lui Jean-Baptiste Grenouille, personajul central al cărţii.
Într-o zi de vară, dimineţile parfumate din Provence încep să fie prilejul unor descoperiri macabre: mai multe trupuri goale ale unor fete nubile, ucise cu o singură lovitură în moalele capului. Nimeni nu ştie cine e criminalul, nici adevăratul motiv care îl împinge să le ia viaţa acestor tinere. Pentru Jean-Baptiste Grenouille, căci umilul tânăr(ajuns ucenic parfumier) este vinovatul, frumuseţea de-abia îmbobocită a victimelor sale este asemenea unei flori rarissime, care împrăştie în jurul ei efluvii preţioase. Din aceste efluvii sublime, Grenouille va distila cel mai primejdios parfum din lume.
Pare interesanta cartea.am sa o pun pe lista de „must read”. Bafta cu blogul!
Ai mai dorit sa ti-o imprumut dupa ce terminai nu stiu ce carte insa ai cam uitat. Hehe.
Dada,îmi amintesc. Însănu știam despre cr r vorba în ea. Moștenirea era cartea pe care trebuia să o termin pe-atunci.:)
Inteleg.
Foarte buna cartea, ar merita sa fie mai cunoscuta.
Cineva mi-a spus acum ceva ani cand am citit ”Parfumul” ca ar trebui sa citesc ”Clopotele” pentru ca se asemana personajele. In afara de ascutimea simturilor nu va nimic asemanator. De aceea cred ca sunt usor dezamagita de acest roman pentru ca ma asteptam la altceva, dar este frumos scris, captivant si usor de citit. Totusi ma repet, nu exista nicio asemanare intre cele doua personaje cu exceptia unor simturi mult mai acute decat in mod normal.
Mie mi-a plăcut, iar ca asemănare găsesc tot cele două personaje. 😀