Pe Chris Simion am cunoscut-o într-o seară de primăvară, ascunsă printre rafturile pline de cărți ale unei librării înghesuite: își lansa cea de-a doua carte. Totuși, nu îmi era străină: făcusem deja „cunoștință”, mai indirect, prin cunoscuta ei carte, „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, roman apărut la editura Trei în anul 2011.
Recenzie Ce ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion
Chris Simion este o cunoscută regizoare de teatru – și nu numai. Debutând la numai 16 ani, ea a ajuns să fie numită de către omul de litere George Pruteanu „un fel de pui de Cioran în fustă neagră”.
„Ce ne spunem când nu e vorbim” este, de departe, una dintre cele mai vândute cărți din literatura română contemporană tocmai pentru faptul că integrează cugetări încărcate de substrat filozofic cu trimiteri la viață, moarte, dar, cel mai important – la iubire.
Romanul lui Chris Simion este unul epistolar prin excelență, cu nuanțe de basm, căci în prim-plan sunt aduse cele două personaje protagoniste: Floarea Soarelui și Zmeul Albastru.
„Iubirea este singura care te determină să te schimbi, să-l pui pe celălalt înaintea ta și să trăiești prin el, nu prin tine.”
„Dacă vrei cu adevărat să trăiești ceva, trăiește și peste mine, și peste ceea ce te-aș ruga eu. Dacă vrei să te oprești, o să faci tot pentru că vrei tu, pentru că alegi să nu mă rănești, să nu aduci între noi o durere meschină, inevitabilă, umană și pentru că voiajul nostru este mai puternic decât satisfacția unei croaziere temporare.”
„Vreau să iubesc tot ceea ce știu că ești și tot ceea ce urmează să aflu.”
-
Nota noastră - 10/10
10/10
Rezumat / descriere scurtă
Un roman sensibil care abordează idei legate de viață, moarte, iubire într-un mod inedit. Este o carte atipică, o adevărată lecție de viață strânsă între file.
Sunteti foarte generosi cu notele.
E vorba doar de subiectivitate, nimic mai mult. 🙂
Imi place foarte mult recenzia ta! Adevarul e ca, in ciuda a orice s-ar spune, cartea reprezintă o adevarata capodopera a literaturii romane contemporane, prin ineditele abordări pe tema iubirii in corelație cu viata-moarte.
Văd scriitori care aleg să trăiască în singurătate, care se exteriorizează printre cărți și răspândind influențe celor care le citesc. Sunt cititori care se regăsesc în rândurile scriitoarei si aleg aceeași viață descrisă în cărți. De ce trebuie sa citim unele cărți psihologice care ne aduce involuția și singuratatea, când putem citi cărți psihologice care aduc evoluția și trăirea în realitate. Aceasta autoare mi se pare o femeie pustnică, cu frustrări și dezamăgiri in dragoste, o femeie care își complica viața și care trăiește în trecut, păcat că e frumoasă.