Recenzie Dama cu camelii de Alexandre Dumas-fiul

Există trei tipuri de oameni: cei care văd scriitorul drept ceea ce el este de fapt, cei care îl cred nebun și cei care îl văd drept o ființă ideală, căreia greșelile nu îi sunt permise. De fapt, autorul este om. Un om, într-adevăr, deosebit prin chemare, dar a cărui viață este compusă și din episoade pentru care ajunge să fie judecat, chiar desconsiderat, fiind, la urma urmei, asemenea tuturor oamenilor, supus greșelii. Dar tocmai greșelile sunt cele care dau naștere unor capodopere, devenind sursă de inspirație. La fel se întâmplă în cazul romanului „Dama cu camelii”, ce are la bază povestea de iubire dintre autor și curtezana Marie Duplessis.

După părerea mea, nu poți crea personaje decât atunci când ai studiat îndelung oamenii, așa cum nu poți vorbi o altă limbă decât cu condiția să o fi studiat serios. Neavând încă vârsta la care inventezi, mă mulțumesc să vă povestesc. Îl îndemn, deci, pe cititor să fie convins de realitatea acestei povestiri ale cărei personaje, cu excepția eroinei, încă mai trăiesc.

Într-adevăr, Dumas-fiul are un talent aparte în realizarea personajelor, lucru evident în „Dama cu camelii”, datorat, poate, impactului pe care această poveste l-a avut asupra destinului său. Celor interesați sau doar curioși, le recomand acest articol: https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/08/13/dama-cu-camelii-adevar-si-legenda/.

Sufletul are unele refugii ciudate.

…sufletul meu mi-a demonstrat asta. Niciodată nu am crezut că aș putea avea o oarecare apreciere față de curtezane. Le-am privit viața întotdeauna cu suspiciune și milă. Marguerite Gautier,personajul feminin al romanului, a reușit grație talentului scriitorului francez, să îmi schimbe percepția, determinându-mă să o îndrăgesc pentru puterea de a învăța să iubească nu numai cu trupul, ci și cu inima, depășindu-și, astfel, condiția. Cu toate că singură s-a alăturat acestei lumi a plăcerilor, am apreciat încercarea aproape disperată de a se schimba…Unele lucruri, însă, nu pot fi schimbate din cauza deciziilor din trecut, care ne urmează întreaga viață. De aici și tragicul existenței acestui personaj.

Romanul începe cu sfârșitul, prezentând  licitația de după moartea curtezanei Marguerite Gautier, continuând cu relatarea legăturii sale amoroase cu Armand Duval, povestită chiar de acesta. Titlul face trimitere la obiceiul femeii, pentru care o camelie roșie însemna „răbdare”, iar un albă semnifica faptul că e dispusă să primească anumite propuneri romantice. Apropierea lui Armand de frumoasa curtezană, cunoscută pentru capriciile sale, se datorează grijii pe care o are față de ea, interesându-se în numeroase rânduri de starea ei de sănătate, lucru pe care niciun alt bărbat nu îl făcuse. La început materialistă, rece, indiferentă la sentimentele tânărului pe care îl crede naiv, Marguerite se îndrăgostește atât de tare de Armand, încât se arată dispusă (chiar fericită) să renunțe la viața luxuriantă, retrăgându-se la țară, departe de agitația vieții mondene. Povestea lor de dragoste va fi marcată de intervenția tatălui lui Armand (care nu acceptă relația celor doi, considerând-o rușinoasă pentru prestigiul familiei sale) și, totodată, de sacrificiul femeii descoperit, însă, prea târziu de bărbat.

Stilul autorului este accesibil, simplu, obositor doar în momentele în care, păstrând  suspansul următoarelor pagini, insistă asupra descrierilor. De asemenea, tehnica începerii cu finalul mi se pare inspirat folosită, pentru că sporește încă din primele fraze curiozitatea și o menține de-a lungul operei. Deși după câteva pagini crezi că intuiești ceea ce urmează să se întâmple, autorul uimește cu episoade neașteptate, care anticipează un final trist, marcant. Cu toate că este o carte subțire, expresivitatea, suspansul, momentele-cheie sunt foarte bine dozate și reușesc să se îmbine armonios, dând contur unei lecturi plăcute.

Revenind asupra a ceea ce spuneam la începutul articolului, referitor la autor și greșeli… Deși se pare că Dumas-fiul a fost acuzat pentru această relație, cred ca iubirea dintre el și curtezană, dacă a fost fie și pe jumătate la fel de intensă cum este ilustrată în roman, nu este de condamnat. Dimpotrivă. Iar ceea ce dovedește cel mai bine puterea legăturii lor și, totodată, importanța acesteia este romanul semnat de autor, care va păstra pentru totdeauna vie amintirea sentimentelor dintre cei doi, în pofida constrângerilor sociale. Iubitorilor de romane de dragoste, dar și celor aflați în căutarea unei lecturi profunde, le recomand, cu drag, acest roman.