Recenzie „Suflete damnate” de Yrsa Sigurðardóttir

Auzisem de această carte de ceva vreme și-mi doream s-o citesc, însă bugetul nu-mi permitea s-o cumpăr în perioada în care o descoperisem. Recent, am fost la Sibiu, la prietena mea cea mai bună și ea m-a surprins în mod plăcut făcându-mi cadou cartea. Cu toate că trebuia să profit de timpul petrecut cu ea, nu m-am putut abține și m-am apucat de citit, ca să descopăr curând că îmi vine greu să las cartea din mână.

Yrsa este o scriitoare islandeză, dar nu cred că este necesar să scriu aici prea multe date despre ea. Ce e important de știut este că, la momentul actual, aceasta este una dintre cele mai publicate autoare scandinave de romane polițiste.

Cartea are o bilă albă încă de la copertă: fotografia este foarte sugestivă (referindu-ne la conținutul cărții), iar textul de sub fotografie ”Mistery islandez: un roman polițist bântuit de fantome” face cititorul și mai curios legat de conținutul romanului.

începe cu o acțiune plasată în luna februarie, anul 1945 când, o fetiță rămasă orfană de curând este dusă de către un bărbat și închisa într-un fost buncăr de cărbuni. Aceasta speră până în ultima secundă că va fi salvată, dar viața ei se încheie acolo, într-un frig îngrozitor.

Acțiune sare apoi în anul 2006, luna iunie, având-o ca personaj principal pe Thora, o avocată care nu se bucură de foarte mult succes, având o situație familială nu foarte roz. Aceasta e divorțată și are doi copii – pe Soley si Gyfil -. Soley este fetița ei, în vârsta de numai 6 ani, iar Gyfil este băiatul acesteia, în vârsta de 16 ani, care urmează să fie tată.

Totul începe în momentul în care Jonas o sună pe Thora să îi ceară ajutorul – acesta tocmai cumpărase de la Elin și Borkur (soră și frate) o proprietate pe care se aflau două ferme. Jonas și-a constriut acolo un hotel și pretinde că locul este bântuit, ba chiar că a și văzut stafia. Thora este sceptică, dar, într-un final, se duce acolo să investigheze și să caute explicații logice și naturale pentru ”stafia lui Jonas”.

La scurt timp, însă, Birna, arhitecta hotelului, este găsită moartă pe plajă, cu bolduri înfipte în tălpi. Poliția nu descoperă mare lucru, așa că Thora, ajutată de Matthew – un neamț -, începe să caute indicii sau orice cred ei că le-ar fi de folos.

Foarte curând, încă un angajat al hotelului – Eirikur, cititorul de aure -, este găsit mort într-un grajd de la ferma Tunga. Acesta a fost călcat în picioare până a murit de către un armăsar, avea o vulpe moartă legată de piept și, asemeni Birnei, avea înfipte bolduri în tălpi.

Jonas este arestat, fiind principalul suspect, dar Thora își întocmește o altă lista cu suspecți pe care o modifică constant în momentul în care mai găsește câte un indiciu.

Proprietatea este înfricoșătoare, cu un istoric nu tocmai plăcut. Se pare că, înainte cu câțiva zeci de ani, acolo erau aduși noi nascuții care nu puteau fi crescuți sau care nu erau doriți și erau lăsați să moară. În acest sens, câteodată, seara, se auzeau niște plânsete sfâșietoare de copil, pe care le-au auzit cu toții, indiferent de cât de sceptici au fost la început.

Să revenim, totuși, la acțiune. Urmărind diverse piste, Thora ajunge să descopere locul în care a fost abandonată fetița în anul 1945 – Kristin se numea -, alături de multe alte schelete de animale. Începând de acolo, avocata reușește să lege între ele informațiile pe care le-a strâns și să reducă considerabil lista suspecților.

Până în ultima secundă, aceasta a fost sigură că a descoperit criminalul, dar apoi, datorită unul detaliu minor pe care nu-l luase în calcul cum se cuvine, a descoperit adevăratul criminal, care și-a recunoscut ambele crime când a fost prins.

Aș fi vrut să povestesc mai detaliat, dar aș fi stricat tot misterul și n-ar mai fi avut niciun farmec să citească cineva cartea dacă știa deja tot ceea ce se întâmplă în ea. Ce am spus eu mai sus nu cred că e nici măcar un sfert din tot, poate că nu am putut să redau momentele care te țin cu sufletul la gură sau neliniștea ori nerăbdarea cu care aștepți să afli cine a fost criminalul, după ce, de zeci de ori, ai fost convins sută la sută că era altcineva.

Poate că nu a fost cea mai bună carte citită de mine vreodată, dar a fost, cu siguranță, în vârful listei. O recomand cu toată încrederea, deoarece nu este o pierdere de timp și nici literatură de consum.